Obsedatul

„Ce fel de idee eşti tu?”, se întreabă îngerii-diavoli-oameni din „Versetele satanice”. Ce fel de idee este Opriţa? O idee rotundă, ca un balon lăfăindu-se în plasă sau o idee destrămată de ţesut conjunctiv? O idee de luptă sau o […]

„Ce fel de idee eşti tu?”, se întreabă îngerii-diavoli-oameni din „Versetele satanice”. Ce fel de idee este Opriţa? O idee rotundă, ca un balon lăfăindu-se în plasă sau o idee destrămată de ţesut conjunctiv? O idee de luptă sau o idee de renunţare?

„Accidentarea m-a transformat într-un obsedat”, spune Opriţa. Obsedat de a reveni pe teren, cînd, unde, cum, nu ştie, la Chiajna, la Otopeni, nu contează. A tras din greu în sala de forţă, a tras de fiare, de el, de doctori, de antrenori, de suporteri. De peste un an, din decembrie 2006, de cînd s-a trezit aruncat din propria carieră, ca o păpuşă cu sforile rupte, de cînd şefii de la Steaua l-au pus pe listă, pentru că la Steaua nu e timp pentru refacere. De cînd şefii de la Dinamo l-au pus pe listă, pentru că la Dinamo „nu e timp pentru ghinioane”. De atunci, de cînd genunchiul drept s-a răsucit la 180 de grade, ca genunchiul de pîslă al unei marionete. De atunci Opriţa a devenit un obsedat.

Nu poţi fi altfel, nu poţi merge mai departe altfel cînd depinzi de o panglică sidefie de colagen şi elastină. S-a rupt ea, s-a rupt totul. „Şi ceva în interiorul meu nu mai exista”, de parcă sufletul unui fotbalist ar fi făcut din idei de ligamente, idei de oase, de tendoane, de muşchi.

Ce fel de idee este un fotbalist? O idee fragilă sau o idee puternică? O idee de ghinion, de şansă? O idee de viaţă, cu toate ale ei. 107 de meciuri la Steaua, 10 meciuri la Dinamo, 45 de meciuri în cupele europene. 26 de ani. Obsedant de tînăr.