Tupeu

După ce a terminat cu mistreţii, domnul Ţiriac l-a luat în cătare pe un jurnalist de la Evenimentul Zilei. L-a „umflat” de la masa presei, l-a lipit de perete şi i-a spus, pe cel mai părintesc ton posibil: „O să […]

După ce a terminat cu mistreţii, domnul Ţiriac l-a luat în cătare pe un jurnalist de la Evenimentul Zilei. L-a „umflat” de la masa presei, l-a lipit de perete şi i-a spus, pe cel mai părintesc ton posibil: „O să am grijă personal de dumneata”. Foarte tare! Ne-a trecut glonţul pe la ureche, vă daţi seama?

La banii lui, la prietenii lui sus-puşi, la influenţa lui, domnul Ţiriac ne-ar strivi pe toţi cît ai zice „aut”. Dar nu, în loc să radă România de pe hartă, îi arată îndurare. Nu dă afară din ţară „generaţia de c…at” apărută după ’89, generaţia din cauza căreia nu ne poate face WC-uri din alea scumpe, cum face la Madrid. Nu, se stăpîneşte eroic.

Nu se ia la trîntă cu un ziar întreg, nici nuia la pumni toată presa. Nu, se autocenzurează! Şi se stropşeşte la un singur jurnalist. Cîtă delicateţe! Cîtă stăpînire de sine! Iată ce înseamnă un om cu adevărat puternic! Nu abuzează de puterea lui, nu se dă mare, ca un şmecher de rînd. Nu! Chiar dacă are o avere uriaşă, se mulţumeşte cu isprăvi de mafiot mărunt. Ce păcat, domnule Ţiriac! Aţi putea da bătălii mult mai straşnice, fără să apelaţi la „gorile”. Dar n-aveţi destul tupeu!