Mărimea

Nu mai există echipe mici. Asta s-a cîntat mai des ca imnul în preliminarii. Nu există adversar care să nu ne pună probleme. Iată o veste destul de rea. Vestea şi mai rea e că încă există echipe mari. N-au […]

Nu mai există echipe mici. Asta s-a cîntat mai des ca imnul în preliminarii. Nu există adversar care să nu ne pună probleme. Iată o veste destul de rea. Vestea şi mai rea e că încă există echipe mari. N-au dispărut şi nici n-au de gînd. „Spania, Franţa, Italia, Germania, Olanda, astea sînt echipe mari”, filosofa amar Gabi Balint, comentînd amicalul de la Malaga. România? „România este o echipă medie”, a oftat „Pele”.

Există echipe mari şi echipe medii. E un fel blînd de-a spune. O clasificare care nu schimbă cu nimic situaţia. „Mediu” sună mult mai diplomatic decît „mic”. România e o echipă medie. Şi Israelul e o echipă medie, desigur.

Dar „mediu” e o dimensiune relativă. Se micşorează sau creşte în funcţie de adversar. Dacă ne raportăm la Grupa Morţii, acest „mediu” înseamnă cu totul altceva decît dacă ne comparăm cu Albania sau Luxemburg. Judecînd după amicalele de miercuri seară, acest „mediu” înseamnă, de fapt, mic.

Sigur, e vorba de nişte meciuri de pregătire. Dar nu pentru „tricolori”, pentru public. Să nu avem vreun şoc neplăcut la Euro. Tot auzind ddeclaraţiile lui Chivu şi compania, am putea pierde măsura lucrurilor. Am începe să visăm la finale şi trofee. Noroc cu amicalele astea. Ştim exact care e mărimea „naţionalei”. Iar în fotbal, mărimea contează.