Arta renunţării

„Dinamo nu stă într-un jucător”, a anunţat Vasile Turcu. Iată o deviză sănătoasă. Dar care nu se regăseşte în politica de transferuri a clubului. De exemplu, nu se regăseşte în contractul semnat cu Poli pentru Torje. Actul e o mostră […]

„Dinamo nu stă într-un jucător”, a anunţat Vasile Turcu. Iată o deviză sănătoasă. Dar care nu se regăseşte în politica de transferuri a clubului. De exemplu, nu se regăseşte în contractul semnat cu Poli pentru Torje. Actul e o mostră de economie distractivă. Care arată clar că Dinamo nu se mai află în poziţie de forţă pe piaţa transferurilor.

Trecem peste faptul că din pachetul iniţial Torje-Mansour, senegalezul s-a pierdut pe drum şi a făcut cale-ntoarsă la Timişoara. Dinamo nu stă într-un jucător, mai ales într-un jucător care nu vrea să vină în Groapă. Să nu poţi convinge un fotbalist nu reprezintă cine ştie ce eşec. Despre gusturi, nu se discută, nici nu se negociază.

Torje a venit pînă la urmă. Cel mai important transfer în curtea campioanei. Pentru două milioane de euro şi un milion de clauze. Bijuteria de 18 ani reprezintă un cîştig pentru echipă şi un risc financiar exagerat pentru bugetul clubului. Dacă pleacă gratis de la Dinamo înainte de expirarea contractului, Poli primeşte zece milioane de euro. Adică mai mult decît bugetul campioanei pe sezonul în curs, aproximativ 8 milioane de euro. Dacă şefii roş-albi comit o eroare administrativă, vistieria clubului se goleşte. Dinamo nu stă într-un jucător, desigur, dar bugetul ei stă într-o clauză.

Condiţia impusă de clubul bănăţean nu e o măsură de siguranţă „anti-ţeapă”, ci un calcul speculativ. Dacă şefii dinamovişti acceptă astfel de cerinţe, înseamnă că-şi acceptă problemele de imagine şi problemele de efectiv. Admit, negru pe alb, că nu se poate pune bază pe onestitatea lor ca afacerişti. Că nu poţi avea încredere în ei.

Nu e un contract, e o „mea culpa” colectivă a acţionarilor din Groapă. Da, ăştia sîntem, aşa trebuie negociat cu noi, cerînd garanţii uriaşe ca să preveniţi pierderile. Aşa se va negocia oare? Dinamo nu va putea lua jucători din Liga 1 decît sub apăsarea unor clauze enorme? Nu vor putea transfera decît riscînd tot bugetul clubului? Şefii dinamovişti nu mai au deloc credibilitate? Sau nu mai au credibilitate decît în faţa preşedinţilor de club aflaţi după gratii?

Dinamo nu stă înt-un jucător. Nu stă în Niculescu, în Radu Ştefan, nu stă în Mansour, nici în Pekarici. Nici în Torje. Dinamo stă în nişte manageri care au cedat aproape fără luptă poziţia dominantă pe piaţa transferurilor interne. Nişte manageri pentru care arta negocierii înseamnă arta renunţării. ilor.