Scriitorul
„Pentru mine fotbalul e un capitol definitiv închis”, a declarat George Copos în cotidianul „Interesul public”. Anunţul ăsta îl va face pe Coelho să moară de invidie. Patronul Rapidului scrie mai repede ca el. În plus, semnează numai ficţiune de […]
„Pentru mine fotbalul e un capitol definitiv închis”, a declarat George Copos în cotidianul „Interesul public”. Anunţul ăsta îl va face pe Coelho să moară de invidie. Patronul Rapidului scrie mai repede ca el. În plus, semnează numai ficţiune de bună calitate, cel puţin aşa spun criticii de la DNA, după ce i-au cercetat opera filă cu filă.
Şi nu numai că scrie repede, dar are şi multă imaginaţie pe hîrtie. E un adevărat maestru al fantasticului, care-şi captivează anchetatorii cu documente care apar şi dispar, milioane care se volatilizează şi călătorii în timp, înainte de ’89.
Titluri precum „Loteria” (cea mai bună vînzare de sedii) şi „Cazul Bratu” (cea mai proastă vînzare din toate timpurile) l-au aşezat în rîndul clasicilor. Operele lui Copos se studiază deja la Parchet şi ar putea fi introduse în programa tribunalelor.
Aşadar, a încheiat capitolul „Fotbal”, nu şi dosarul, care rămîne deschis. Fanii cititori aşteaptă cu nerăbdare alte capitole, la fel de grele. Ar fi culmea să-l apuce crampa scriitorului şi să rateze Tîrgul de Carte de la Frankfurt şi audierile de la Parchet.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele