Pentru binele fotbalului

În iunie 2006, Robert Louis-Dreyfus, fostul patron de la Olympique, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi amendă de 350.000 de euro pentru transferuri necurate. În acelaşi proces, au mai fost condamnaţi fostul antrenor, Roland Courbis […]

În iunie 2006, Robert Louis-Dreyfus, fostul patron de la Olympique, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi amendă de 350.000 de euro pentru transferuri necurate. În acelaşi proces, au mai fost condamnaţi fostul antrenor, Roland Courbis (doi ani de închsioare, după apel), alţi patru oficiali din cadrul clubului şi şapte impresari. Frauda totală era de 22 de milioane de euro.

Anchetele judiciare în fotbal nu sînt ciudăţeniii, excepţii, rarităţi. Pentru că fotbalul nu e stat în stat, transferurile de jucători sînt afaceri ca oricare altele. Jucătorii nu sînt porumbei-voiajori, iar finanţatorii nu sînt salvatori care plutesc în văzduh la două degete deasupra legii.

După ce-şi vor citi numele pe lista DNA, patroni, preşedinţi, impresari vor intra în cantonamentul dinaintea audierilor. Vor nega totul pe faţă şi vor încerca să afle „cu ce-i au la mînă” procurorii. Nu pentru că se ştiu vinovaţi de ceva, ci pentru că se simt prea în regulă. Suspect de în regulă.

Apoi, Liga 1 va intra în era fotbalului-spectacol. Vor da vina unii pe alţii, vor da vina pe sistem, pe trafic, pe vremea proastă care-i împiedică să apară la audieri. Sau să răspundă la telefon. Unii vor mima calmul, vor bagateliza problema. „Lăsaţi-mă, dom’le, şi cu ăştia, care vor să-şi facă imagine pe spinarea noastră”. Alţii vor interpreta toate nuanţele vocale ale revoltei. Vor ameninţa, se vor scandaliza. Unde s-au mai văzut preşedinţi de cluburi condamnaţi? Păi, cam peste tot.

Cînd imaginea din fotbal nu-i ajută, vor apela la imaginea lor de oameni de afaceri, de milionari serioşi. Vor recurge la toate mijloacele posibile pentru a-i pune în încurcătură pe procurori. Şi a sensibiliza opinia publică. Vor spune că au făcut totul pentru binele echipei. Au mai spus-o şi alţii. Aşa spun toţi, de fapt. „A dat totul pentru club, timp de peste zece ani, a fost finanţatorul lui unic”, declara avocatul lui Dreyfus. Vă sună cunoscută fraza, nu? Pe judecători nu i-a impresionat.

Justiţia franceză are prostul obicei să-i persecute, printre alţii, pe politicieni, pe milionari şi pe oamenii de fotbal. Nu de ieri, de azi, de cîteva zeci de ani. Vă daţi seama cît e de disperată după imagine! Acum l-a luat la bani mărunţi şi pe noul proprietar de la Olympique, canadiano-armeanul Jack Kachkar. Care n-a ştiut să explice o chestie banală: cum a făcut avere. Sigur, nu e o întrebare politicoasă. dar e inevitabilă, într-un stat de drept. Trebuie pusă. Spre binele clubului şi nu numai. N-ar strica să fie pusă şi pe la noi. Dacă tot e spectacol, spectacol să fie.