Audienţa ceţii

Ultima etapă a returului a strîns mai puţini telespectatori decît meciurile „naţionalei” de handbal fete. Aproximativ 1,96 de milioane de români au urmărit televizările din Liga 1, de două ori şi jumătate mai puţini decît cei care au ţinut pumnii […]

Ultima etapă a returului a strîns mai puţini telespectatori decît meciurile „naţionalei” de handbal fete. Aproximativ 1,96 de milioane de români au urmărit televizările din Liga 1, de două ori şi jumătate mai puţini decît cei care au ţinut pumnii pentru echipa lui Tadici.

A ajuns handbalul mai popular ca fotbalul la noi? Puţin probabil. Pe termen lung, calculele ies fără discuţie în favoarea sportului-rege. Pe termen scurt, însă, comparaţia ar trebui să-i pună pe gînduri pe organizatorii Ligii 1.

Sigur, în cazul CM din Franţa, vorbim despre un eveniment. Unul care a beneficiat de stimulul rarităţii (are loc o dată la doi ani, nu în fiecare week-end) şi de stimulul patriotic („naţionala” României era în cursa pentru medalii). Astea ar fi atuurile handbalului. Şi încă unul: meciurile „tricolorelor” au umplut un vid cronic de spectacol sportiv.

Vidul ăsta, în mod normal, era umplut de fotbal. Dar, pe final de tur, campionatul intern a ajuns o competiţie la fel de palpitantă ca buletinul meteo. Cu sau fără golul lui Aliuţă, lupta la titlu riscă să devină la fel de atractivă precum un calcul diferenţial. Nu ajunge, oricum, să-i ţină pe microbişti în faţa televizoarelor la care se transmite ceaţa.

Responsabilitatea aparţine şefilor LPF, FRF şi conducătorilor de cluburi. Care au făcut o serie de alegeri nefericite, comode sau profitabile pe moment, dar falimentare în timp. În primul rînd, au aprobat campionatul cu 18 echipe. În al doilea rînd, au programat campionatul ca şi cum România s-ar afla sub un clopot de sticlă. Sau ca şi cum ar exista condiţii decente pentru fotbal, indiferent de anotimp. Cîte stadioane acoperite avem? Nici unul. Cum arată stadioanele noastre? În majoritate, jalnic. Terenurile? Dependente de metabolismul ierbii.

În al treilea rînd, orele de meci sînt dictate de deplasările frontului atmosferic. Nimic mai nepotrivit pentru a fideliza telespectatorii decît să-i iei prin surprindere cu meciuri la amiază. În al patrulea rînd, fotbalul de Liga 1 nu stă bine nici la imagine, nici la valoare. Trebuie să scormoneşti cu telecomanda prin nămeţi, după o fază cît de cît spectaculoasă. Sau măcar litigioasă.

Sigur, consumul de TV a scăzut la noi, dar comparaţia cu handbalul stă în picioare. Şi nu dă bine nici la orgoliu, nici la negocierea drepturilor TV, care tinde spre operă de caritate. Steaua – Farul a avut aproximativ 530.000 de telespectatori, „vîrful” de audienţă în ultima etapă. România – Franţa la handbal a adunat 770.000 de telespectatori. Probabil din cauza prelungirilor.