Cînd nimeni s-a întîlnit cu cineva

Lăsaţi baltă toate „acţiunile” de pe micul ecran şi mergeţi să vedeţi pe ecran mare un film mare: „American Gangster”. Cu actori mari şi un regizor pe măsură. Ridley Scott („Alien”, „Gladiatorul”) izbuteşte să nu se repete, să nu imite […]

Lăsaţi baltă toate „acţiunile” de pe micul ecran şi mergeţi să vedeţi pe ecran mare un film mare: „American Gangster”. Cu actori mari şi un regizor pe măsură. Ridley Scott („Alien”, „Gladiatorul”) izbuteşte să nu se repete, să nu imite şi să spună o poveste cu mafie şi poliţişti care te lasă cu gura căscată.

Hai să privim visul american din amblele părţi ale baricadei, să vedem ce rămîne. De o parte, avem un mafiot din Harlem (Denzel Washington), care răstoarnă piaţa drogurilor aducînd marfa direct de la sursă, din Vietnam, cu avioanele Armatei SUA. E un mafiot de onoare, fost şofer de gangster ajuns şef de clan. La costum şi limuzină, sobru şi calculat, diabolic de inteligent şi încăpăţînat, cu o ascensiune uluitoare. Dacă nu erau cadrele cu seringi intrînd în venă, ai zice că e banala poveste de succes în stil american. Dar seringile apar, şi sîngele, şi pistoalele fumegînd, arătate prompt şi fără pompă.

De partea cealaltă, avem poliţistul (Russell Crowe), nu orice fel de poliţist, aşa cum nici Denzel nu întruchipează orice fel de mafiot. E un poliţist cu o „Beautiful Mind”. Cu ticuri de savant şi apucături de macho, speriat de moarte cînd trebuie să vorbească în public şi neînfricat pe teren. În cămaşă hawaiană, cu muşchi antiglonţ şi fără familie, care studiază dreptul la seral şi face prostia să predea un milion de dolari găsiţi într-un portbagaj. Prostia, pentru că ajunge oaia neagră a secţiei. „Samariteanul generos”. Cum aşa? Ei, cum? Bănuiţi, desigur. Există tipi care se află de ambele părţi ale baricadei, poliţiştii corupţi şi mafioţii turnători. Baricada nu desparte binele de rău, ci un cartier de alt cartier new-yorkez.

Dacă se dă vreo luptă între bine şi rău, se dă în altă parte. În filmul ăsta, se luptă un mafiot neobişnuit cu un poliţist neobişnuit. Doi tipi în culori tari, fără nuanţe. Dacă vreţi nuanţe, le găsiţi în cele o mie de feluri în care Denzel spune „My man”. Independentul cu Incoruptibilul. „Ori eşti cineva, ori eşti nimeni!”, spune unul. „Ori respecţi legea, ori n-o respecţi!”. Unul îşi face singur legile. Celălalt învaţă legile. Unul are curcanul şi clanul din jurul lui, celălalt are un sandviş de curcan şi nimic pe lîngă, nici măcar custodia copilului. Unul e „cineva”, celălalt e „nimeni”. „Asta-i America!”, constată sarcastic mafiotul. Da, asta e şi nimeni nu lăcrimează patriotic, dimpotrivă, sicriele cu soldaţi sînt întoarse pe dos în căutarea prafurilor.

Lupta e strînsă şi minunat orchestrată, cu efecte dozate în stil de capodoperă. Finalul, nu, n-o să vă spun finalul, mergeţi să vedeţi filmul. Finalul plasează baricada unde nici cu gîndul n-ai gîndi. O înalţă atît de sus, deasupra a toţi şi a toate, că-ţi taie respiraţia. „E o Americă în care nu mai găseşti inima a nimic, să înfigi cuţitul”. Ridley Scott a găsit inima şi a înfipt camera.

Puteţi citi acest material şi pe www.liternet.ro