Pedeapsă

„Fotbalul ne-a pedepsit”, a răbufnit Lăcătuş după meciul cu Slavia. Nu Dumnezeu, nu ungurii trădători, nu ghinionul sau norocul sau amîndouă deodată. Nu. Fotbalul. Bătrînul zeu care-şi reintră, iată, în drepturi.

Cît de dramatic, de apocaliptic pare acum egalul cu […]

„Fotbalul ne-a pedepsit”, a răbufnit Lăcătuş după meciul cu Slavia. Nu Dumnezeu, nu ungurii trădători, nu ghinionul sau norocul sau amîndouă deodată. Nu. Fotbalul. Bătrînul zeu care-şi reintră, iată, în drepturi.

Cît de dramatic, de apocaliptic pare acum egalul cu cehii. De mult nu s-a mai rostit ceva atît de profund religios pe culoarele din Ghencea. Pentru că pe un stadion, religie nu e cînd marchează îngerii, ci atunci cînd ratează fotbaliştii.

Acolo unde alţii încercau să instaureze alte religii, alte ierarhii, alte superstiţii, Lăcătuş şi-a adus jucătorii pe calea cea dreaptă. Probabil cînd creştetul lui Senkerik a împins balonul în plasă, antrenorul Stelei a avut o revelaţie. Se făcea că tricoul cu numărul şapte ardea ca un rug în faţa lui şi lumina ca ziua. Sau poate era doar un reflector. Dar oricum Lăcă a înţeles brusc totul, mai presus de cuvinte. Şi-apoi s-a auzit o voce, care era şi nu era a lui: „Închinaţi-vă fotbalului!”.

Doar un păgîn sau un nebun după fotbal ar putea rosti asemenea vorbe. Doar un fiu rătăcitor care n-are alt Dumnezeu în afară de Steaua. În fine, după revelaţie, cu un picior urcat pe scaun, Lăcă le-a ţinut băieţilor predica din vestiar.