Ne jucăm cu focul!

„Ţiganii!”, ne-au strigat spectatorii bulgari. „Nu, huliganii!”, au ţinut să-i corecteze spectatorii români, încăierîndu-se orbeşte. Şi jucîndu-se cu focul într-o atmosferă deja inflamată de la incidentele din Italia. 

Dacă lumea ne arată cu degetul, iar şi iar, dacă lumea ne […]

„Ţiganii!”, ne-au strigat spectatorii bulgari. „Nu, huliganii!”, au ţinut să-i corecteze spectatorii români, încăierîndu-se orbeşte. Şi jucîndu-se cu focul într-o atmosferă deja inflamată de la incidentele din Italia. 

Dacă lumea ne arată cu degetul, iar şi iar, dacă lumea ne bate obrazul, nu înseamnă că are ceva cu noi. Înseamnă şi că ceva nu-i în regulă. Nu-i în regulă felul în care ne batem joc de noi, ca şi cum n-am fi destul de prost văzuţi. Ca şi cum mai era nevoie de nişte torţe aprinse pe un stadion ca să se ştie exact de ce sîntem în stare. Să ştie lumea la ce să se aştepte de la noi. În nici un caz, la acte de civilizaţie.

Nu-i în regulă felul în care ne adîncim în criză, criza de identitate, de imagine şi de valori. Sîntem pe punctul de a deveni sălbaticii Europei, neamul-problemă, neamul-parazit şi nedorit. Nu pentru că aşa li s-a năzărit naţionaliştilor şi extremiştilor din Occident, ci pentru că aşa li s-a năzărit unor români, suporteri de fotbal, din întîmplare, şi vandali, din proprie voinţă.

Nu trebuie să fii xenofob, rasist, antiromân sau panicard ca să spui că nu-s în regulă incidentele de la Sofia. Ajunge să fii om normal. Nu e doar treaba italienilor sau a altor naţii să se ocupe de infractorii şi huliganii noştri. Asta e, în primul rînd, treaba autorităţilor noastre. Bătăile de la Sofia, episodul doi, anunţă un serial fulminant la Europeanul de anul viitor. Înainte ca elveţienii şi austriecii să-şi ascundă lebedele în munţi şi să-şi blindeze stadioanele, ar fi cazul să se ia măsuri şi la Bucureşti.

Altfel, nu ajungem nicăieri în ritmul ăsta: cîţiva se chinuie ani la rînd să repare ceea ce hoardele bătăuşe strică în cîteva minute. Gîndiţi-vă ce ambasador puternic e fotbalul, poate cel mai puternic pe care-l avem în acest moment! Gîndiţi-vă cît s-a muncit pentru calificarea asta, cît de greu ne-a fost să revenim în lumea bună şi cît de lejer e să aprinzi torţe, să dai cu pumnul, să îmbrînceşti şi să calci în picioare! Cît de uşor e să ne înfundăm din nou în lumea proastă şi foarte proastă. Parcă toată creativitatea aia, cu care ne îngîmfăm patriotic, ne-o folosim ca să ne autodistrugem, băgînd pe stadion torţele ascunse în tobe. De ce?