Vînătorii de capete
„Vă spargem capul!”, îi ameninţă ultraşii pe jucătorii stelişti. Dacă asta-i politica clubului, să tragă în jucători din toate direcţiile, de ce n-ar fi şi politica galeriei? Fotbaliştii din Ghencea au ajuns nici mai mult, nici mai puţin decît carne […]
„Vă spargem capul!”, îi ameninţă ultraşii pe jucătorii stelişti. Dacă asta-i politica clubului, să tragă în jucători din toate direcţiile, de ce n-ar fi şi politica galeriei? Fotbaliştii din Ghencea au ajuns nici mai mult, nici mai puţin decît carne de tun. Orice discuţie despre performanţă, mentalitate, sportivitate şi-a pierdut rostul. „Lăcă, rupe-le capul!”. Că dacă nu, îl rup ei, şi pe al antrenorului, şi pe al jucătorilor. Aici s-a ajuns. Violenţa naşte violenţă, aşa cum vorbele nasc fapte.
Nimic din ceea ce s-ar întîmpla pe un teren de fotbal nu justifică astfel de comportamente. Numai fanatismul sau prostia natur poate transforma jucătorii în ţinte vii. Ce frustrări pot avea indivizii care simt nevoia să rupă capete, e greu de spus. De fapt, problema nu e cît de mari sînt frustrările, ci cît de mic e creierul. Cît de puţină e mintea, ca să nu mai vorbim de suflet şi alte complicaţii. Şi cît de înspăimîntător de aproape se află bruta de om, dacă societatea nu pune destule bariere între cele două.
La noi, barierele astea ori au fost improvizate, de la bun început, ori s-au şubrezit. Pe stadioane, e clar că au cedat, cu ajutorul şefilor de cluburi, printre alţii, care au dat cu capul la greu. Eforturile au dat roade, spărtura s-a produs şi prin ea dau năvală vînătorii de capete. Sălbaticii urbani. Porniţi să colonizeze fotbalul cu torţe şi bîte.
Sînt nişte grupuri izolate, nişte huligani, ne vor linişti şefii din fotbal. Nu trebuie luaţi în seamă. Iar dacă vreun fotbalist va păţi ceva, va fi doar un fotbalist izolat, nu? Cei care ar trebui să intervină iau lucrurile în uşor spre neserios. Le vine mai la îndemînă. Ăsta e tipul de reacţie din cauza căruia tumoarea violenţei s-a extins în fotbal pînă la pericol de moarte.
„Grupurile izolate” pot deveni, cît ai bate din palme, un stadion întreg. Cîteva scandări, cîteva petarde şi hipnoza s-a produs. Spectatorii urlă şi se caţără pe garduri la grămadă. Tocmai pentru că nu e descurajată prin măsuri radicale, violenţa creşte şi se propagă nestingherită. De la stadion la uşa jucătorilor, nu era decît un pas. Şi el a fost făcut.
Ceea ce refuză să înţeleagă patronii şi preşedinţii e că, atacîndu-şi jucătorii şi atacîndu-se unii pe alţii, se joacă cu focul pe movila de dinamită. Se află în plin război dintre ultraşi şi restul lumii. Dacă refuză să creadă, nu înseamnă că sînt pacifişti, ci iresponsabili. Poate nu văd problema din spatele bodyguarzilor. Dar asta nu înseamnă că ea nu există.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele