Scaunul de sub statuie

Lăcătuş a fost avertizat că „dacă mai pierde unu-două meciuri, o să i se strige şi lui > din tribune”. Puţin probabil. Fostul „şeptar” are, de departe, un statut imbatabil în raport cu galeria. Să-l ameninţi, cum face patronul Stelei, […]

Lăcătuş a fost avertizat că „dacă mai pierde unu-două meciuri, o să i se strige şi lui > din tribune”. Puţin probabil. Fostul „şeptar” are, de departe, un statut imbatabil în raport cu galeria. Să-l ameninţi, cum face patronul Stelei, e ca şi cum ai clătina scaunul de sub o statuie. Rişti să-ţi cadă în cap. Becali ştie cel mai bine cum e, a mai păţit-o. Şi tot nu s-a învăţat minte.

Dacă va fi demis, antrenorul roş-albaştrilor nu va fi demis la cererea publicului sau prin vot popular. Nici pentru că pierde „unu-două meciuri”. Hagi era cît pe-aci să plece neînfrînt de pe banca Stelei. Nu eficienţa este criteriul menţinerii în post, nici simpatia tribunei. Nici relaţiile cu jucătorii, nici relaţiile cu patronul. Ci impresiile premeditate spontan ale lui Becali.

Pentru ca Lăcătuş să schimbe ce trebuie schimbat la Steaua are în primul rînd nevoie de timp. În al doilea rînd, de timp. În al treilea şi nu în ultimul rînd, de timp. Ce înseamnă un avertisment lansat pe scrîşnite la nici două săptămîni după ce a fost numit? În nici un caz că tehnicianului i se dau timp, răbdare şi respect din partea conducerii. Dimpotrivă, înseamnă că a fost adus nu chiar pentru a fi dat afară, ci pentru „unu-două meciuri”. Înseamnă că de la statuia lui nu se aşteaptă nimic altceva decît să fie mutată pe şest din scaunul de principal, la momentul potrivit. Perioada de graţie, în cazul său, durează exact pînă-şi va clarifica Olăroiu relaţiile cu şeicii.

Nu e nici o surpriză, nici un secret. Olăroiu e singurul tehnician cu trecere la palat. Lăcătuş a fost adus ca soluţie pentru public, nu pentru echipă. Fiara trebuia să domolească spiritele în tribună şi să împace galeria cu patronul. Dar emoţiile nu se confundă chiar aşa uşor, mai ales cînd sînt total opuse. Becali e şi mai contestat, iar fiecare pas greşit al Stelei e pus, just, în contul lui, nu al antrenorului. Suporterii îl aplaudă pe Lăcătuş pentru că este Lăcătuş şi huiduie echipa pentru că joacă aşa cum joacă. Stadionul e tot mai gol, atmosfera tot mai îngheţată, semn că războiul rece dintre conducere şi galerie va dura şi în pauza de iarnă.

Pînă atunci, avertismentele se vor înteţi, vor fi tot mai directe şi mai abjecte. Lăcătuş va intra în joc sau nu, va rezista presiunii sau nu. Statuia lui, în orice caz, va rămîne intactă, indiferent peste ce cap tare se va prăvăli. Sigur, omul va îmbătrîni vreo cîţiva ani în cîteva zile. Din păcate pentru el, clauzele antiumilinţă se subînţeleg, nu se trec în contracte. Mai ales în cele semnate de legende.