Fructele mîniei

Mutu a fost insultat de suporterii lui Lazio. E român, deci ţigan, deci criminal. Extremismul simplifică. Scade şi tot scade realitatea, pînă cînd din ea rămîne numai ura.

Crima lui Mailat e un caz particular. Neofasciştii din tribune sînt alt […]

Mutu a fost insultat de suporterii lui Lazio. E român, deci ţigan, deci criminal. Extremismul simplifică. Scade şi tot scade realitatea, pînă cînd din ea rămîne numai ura.

Crima lui Mailat e un caz particular. Neofasciştii din tribune sînt alt caz particular. Nu trebuie generalizate nici unul, nici altul. În orice societate, devianţii constituie excepţia, nu regula. Nu sîntem un popor de criminali, nici italienii un neam de extremişti. Există deja o victimă şi un călău, cu nume şi prenume. Sigur, pentru minţile înfierbîntate, nu există indivizi, ci categorii de victime şi de călăi. Să nu comitem aceeaşi eroare! Să nu cădem în patima exagerărilor! Un fapt divers e un fapt divers, nu un capăt de lume.

Să nu confundăm Italia cu un colţ de peluză. Galeria lui Lazio, penalizată şi de UEFA, are antecedente în materie de rasism şi xenofobie. Tot ce nu e etnic italian şi pune piciorul pe „Olimpico” are potenţial de „rahat” sau de „cioară”. Chiar dacă joacă pentru Lazio. Fanii lui Mussolini nu se împiedică în nuanţe.

Mutu şi Mailat au fost băgaţi de-a valma în aceeaşi oală, sub care fierbe isteria colectivă. Dar nu toate galeriile din „Il Calcio” au astfel de îndeletniciri legate de puritatea etnică. Data viitoare, altcineva în locul românului, vreun albanez, vreun polonez, vreun senegalez, va culege fructele mîniei de pe „Olimpico”.

Primul impuls e să ne victimizăm, ca popor. E cel mai la îndemînă. Al doilea impuls, la fel de inutil, e să ducem muncă de convingere cu italienii că există români buni şi români răi. Nu argumentele lipsesc, ci rostul argumentării. Dacă reuşim să mascăm efectele, nu înseamnă c-am scăpat de cauze. Nu imaginea din afară reprezintă urgenţa României. Ci ceea ce se ascunde îndărătul ei: sărăcia, şomajul, educaţia, sănătatea, justiţia, fragilitatea instituţiilor. Şi de aici exodul şi delincvenţa. Pe care am ajuns s-o şi exportăm, în lipsă de altceva.

Românii din Italia culeg fructele amare ale mîniei extremiştilor. Românii din ţară culeg roadele prostiei guvernanţilor. În loc să ne indignăm contra italienilor sau să ne încurcăm în explicaţii diplomatice, ar trebui să ne presăm conducătorii să-şi facă treaba. Să rezolve problemele care generează probleme de imagine. Nu să frecţioneze cu scuze piciorul de lemn al Europei.