În urmă

În urma lui Dobrin rămîn amintiri dintr-o viaţă reală. Şi amintiri dintr-o viaţă imaginată. Ce-a fost şi ce-ar fi putut să fie. Rămîne o mulţime nenumărată de bărbaţi cu ochii înroşiţi. Foştii camarazi flancîndu-i sicriul, ca veteranii războaielor napoleoniene, la […]

În urma lui Dobrin rămîn amintiri dintr-o viaţă reală. Şi amintiri dintr-o viaţă imaginată. Ce-a fost şi ce-ar fi putut să fie. Rămîne o mulţime nenumărată de bărbaţi cu ochii înroşiţi. Foştii camarazi flancîndu-i sicriul, ca veteranii războaielor napoleoniene, la înmormîntarea celui care le-a fost împărat. Rămîne naiul aerian al lui Zamfir. Mîinile copiilor împrăştiind garoafe. Rămîn mii de urme de paşi, ca nişte răni pioase, pe gazonul din Trivale.

Rămîn, desigur, poveştile. Povestite şi repovestite. Imaginile, pliurile feţei, răsucirile sorţii, aripa de demon şi rutina de înger. Şi cînd toate astea se vor duce şi ele, cînd se vor topi în aur îndepărtat, vom vedea că în urma lui Dobrin mai rămîne ceva. Mai îndestulător decît legenda, mai viu decît poveştile. În urma lui rămîne o şcoală. sorţii, aripa de demon şi rutina de înger.