Pulbere şi stele

Pulberea e tot ce-a rămas din Steaua europeană. Tot ce s-a zidit în ultimii ani, cărămidă peste cărămidă, grup, valoare, moral, s-a pulverizat sub şuturile lui Kanoute, Fabiano şi Alves. Tot. Calificarea în primul rînd. Dacă mai stătea ceva în […]

Pulberea e tot ce-a rămas din Steaua europeană. Tot ce s-a zidit în ultimii ani, cărămidă peste cărămidă, grup, valoare, moral, s-a pulverizat sub şuturile lui Kanoute, Fabiano şi Alves. Tot. Calificarea în primul rînd. Dacă mai stătea ceva în picioare din visul european, s-a măcinat sub crampoanele spaniolilor.

Ei au fost stelele. Steaua? Ambiţii minime, tactică minimă, mentalitate minimă, prestigiu minim, perspective minime. Minimum minimorum. După chipul şi asemănarea patronului şi antrenorului. Minusculi, judecînd la scara fenomenului Champions League.

Jucătorii, cel puţin, s-au zbătut să iasă cu fruntea sus din meciul cu Sevilla. Bănel şi-a alergat suta dînd din mîini şi din picioare. Ovidiu Petre a scăzut umilinţa. Pentru cîteva minute, pulberea s-a cernut sclipitoare. Atît. Mai mult nu s-a putut şi nu din vina lor au muşcat praful. Exact acolo i-au înfundat inepţiile conducerii. După ce striveşti o echipă, cu tot ce înseamnă ea, oameni, istorie şi viitor, după ce o striveşti şi bagi şi nişte milioane în buzunar din asta, cît de cinic trebuie să fii să te lauzi cu asta? Să spui că Steaua va străluci în Europa? Cît de cinic sau batjocoritor?