Exploziv

„Vă daţi seama că e valoros, dacă l-am ofertat eu! De două ori!”, a comentat Borcea despre selecţioner.

Mare păcat că n-a declarat asta explozivă în săptămîna Nobelurilor, mai exact înaintea meciului cu Olanda. Că poate era ofertat şi Borcea […]

„Vă daţi seama că e valoros, dacă l-am ofertat eu! De două ori!”, a comentat Borcea despre selecţioner.

Mare păcat că n-a declarat asta explozivă în săptămîna Nobelurilor, mai exact înaintea meciului cu Olanda. Că poate era ofertat şi Borcea cu un premiu pentru descoperirile lui. Insulina, penicilina, naftalina, corpusculii lui Palade. Şi butelia cu explozie întîrziată.

Tot el (cine altul?) a stabilizat primul trinitroglicerina amestecînd-o cu fotbalul. Şi a obţinut aşa numitele „transferuri-bombă”, pe lîngă care dinamita lui Nobel pare pocnitoare de Crăciun. Faptul că celebrele premii nu se numesc Premiile Borcea e doar una din multele nedreptăţi ale istoriei. Aveam şi noi, românii, un Borcea pentru literatură. Pentru literatura din contractele de transfer.

Borcea e genul de expert care recunoaşte valorile din prima, după ce ajung la muzeu. Genul de manager inspirat care-şi fixează obiectivele după ce le-a atins. Ofertele de la el sînt adevăratele garanţii ale valorii. Poţi să iei titlul mondial, Liga Campionilor, degeaba! Dacă nu te sună Borcea să-ţi propună un milion („de euro, băăă, nu de lei!”), nu contezi. Dacă te sună, te-ai scos! Te numeri printre cei ţşpe aleşi, ai intrat în elita fără număr, fără număr a candidaţilor la milionul („de euro, băăă!”) agitat de mînuţele savante ale lui Borcea.

A, că cei mai mulţi îl refuză, asta-i altceva. Nu înseamnă că nu sînt valoroşi, ci că au deja o butelie.