Îngeri, demoni şi pariuri

Care e diferenţa dintre Dumnezeu şi arhitecţi?, întreabă Marc Levy. Păi, Dumnezeu nu se crede arhitect. Exact aceeaşi diferenţă e între Dumnezeu şi scriitori. Fostul arhitect Levy ne face o demonstraţie haioasă în „Şapte zile pentru o eternitate”. Un roman […]

Care e diferenţa dintre Dumnezeu şi arhitecţi?, întreabă Marc Levy. Păi, Dumnezeu nu se crede arhitect. Exact aceeaşi diferenţă e între Dumnezeu şi scriitori. Fostul arhitect Levy ne face o demonstraţie haioasă în „Şapte zile pentru o eternitate”.
Un roman cu îngeri şi demoni. Cu îngeri care mestecă gumă cu aromă de căpşuni şi lucrează pentru CIA. Centrala de Investigaţii Angelice, nu vă gîndiţi la banalităţi! Şi cu demoni care mănîncă prea multe gogoşi, se îmbracă în caşmir întunecat şi „îneacă” maşini de lux.

De ce şapte zile? Pentru că atît ţine pariul dintre Dumnezeu, pe care romancierul francez îl pune şeful CIA şi-l cocoaţă într-un zgîrie-nori, şi „Preşedintele” iadului. Da, preşedintele! Iadul, ca şi raiul, s-au schimbat mult de la Divina Comedie încoace. Au evoluat în pas cu vremurile. Funcţionează ca nişte corporaţii, cu angajaţi, manageri de păcate şi directori de resurse infernale. Dracu’ nu-şi mai bagă coada, ci cardul auriu de credit. Iar îngerii au pager la brîu. Sacrul este atît de camuflat în profan, nici nu ne-am sinchisi de el, dacă Levy n-ar aminti la răstimpuri că sînt îngeri şi demoni. Ne aflăm, ca să zicem aşa, la gradul zero al scripturii.

În fine, nici Geneza nu mai e ce-a fost. Şi se pare că nici Apocalipsa. CIA şi Iadul Inc. îşi trimit cei mai buni agenţi – o ea, din partea Binelui, un el, din partea Răului – să se înfrunte pe teren. Meciul ţine o săptămînă, iar cîştigătorul ia totul. Chiar totul, cerul, pămîntul şi ce s-o mai găsi între ele. Şi începe războiul. Nu vă gîndiţi la banalităţi, gen molime, cutremure şi alte efecte speciale. În cartea lui Levy, e vorba despre un război adevărat, adică un război dintre o femeie şi un bărbat. Ce poate ieşi de-aici, nici Dumnezeu, nici „Preşedintele” nu ştiu. Şi chiar dac-ar şti, nu se pot amesteca.

Zofia şi Lucas se urmăresc, se tachinează, se spionează, îşi trimit flori şi invitaţii la restaurant, în fine, dau în gît să se achite de misiune, veţi vedea cum! Timp de şapte zile cît şapte capitole, palpitante, istorisite cu o seriozitate bine jucată, cu un nimb de umor deasupra fiecărei scene.

Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, iar Levy povesteşte atît de nevinovat, încît îl bănuieşti imediat de ce e mai rău, că el a pus la cale totul, doar ca să se amuze trăgînd de firele intrigii. Presărînd poante şi detalii savuroase, răsturnînd şi jonglînd cu clişee mitologice, doar pentru plăcerea lecturii. Sau, cine ştie, pentru plăcerea selectă de a fi Dumnezeu.

Apropo, cine credeţi că a învins? Cine a cîştigat pariul? Nţ! n-aţi nimerit-o! Citiţi cartea!

Poţi citi acest articol şi pe liternet