Ostatici de serviciu
Jucătorii rapidişti s-au trezit ostaticii propriului club. Captivi prin contract şi expuşi prin voia conducerii. Lucrurile se fac şi se dreg peste capul lor, vestiarul seamănă tot mai mult cu o celulă de criză, izolată de restul lumii. Nu-i mai […]
Jucătorii rapidişti s-au trezit ostaticii propriului club. Captivi prin contract şi expuşi prin voia conducerii. Lucrurile se fac şi se dreg peste capul lor, vestiarul seamănă tot mai mult cu o celulă de criză, izolată de restul lumii. Nu-i mai întreabă nimeni nimic, nici măcar de formă. Şefii nu se mai deranjează să-i consulte, pe lîngă faptul că nu se deranjează să-i motiveze ori să-i protejeze. Echipa a ajuns un element auxiliar la Rapid. Un fel de roabă care să ducă balastul emoţional, un vehicul care aduce lumea la stadion şi poartă răspunderea în locul conducerii.
Pe fotbaliştii giuleşteni cade greul. Nu numai pe teren, ci şi în afară. Trebuie să dea socoteală inclusiv pentru plecarea antrenorilor. Aşa cum ostaticii jihadiştilor sînt traşi la răspundere în locul guvernelor din ţările lor. Aşa cum capetele sud-coreenilor sînt retezate în direct pentru că politicienii de la Seul refuză să retragă soldaţii din Irak. Eşti australian, rişti să ajungi în cămaşa portocalie. Porţi tricou vişiniu, rişti să fii pus la zid pentru deciziile şefilor, şefuleţilor şi şefişorilor de la Rapid.
E tipic pentru Copos şi subalternii pe care-i cultivă asiduu, după chipul şi asemănarea lui. E tipic să nu-şi asume nici campania de transferuri, nici starea stadionului, nici problemele cu suporterii, nici eşecurile. Nu-şi asumă nici măcar succesele, pe care de altfel nu se străduiesc să le prelungească. Probabil nu-şi asumă nici propria semnătură, nici propria voce. Dacă ar păţi un flagrant ca Mureşan – Ciorbă, probabil ar repeta şi ei că e „un colaj”. O înscenare.
În cazul repudierii lui Bergodi, jucătorii au înscenat totul, desigur, aia nu era mîna lui Zotta, nici grimasa insondabilă a lui Copos, nu, ochiul ne minte şi urechea ne-nşeală. Nimic din ce se vede şi se aude nu e adevărat. Furia jucătorilor e cu totul justificată. Dar atît de neputincioasă în context. E un exerciţiu de onoare, care nu va schimba radical raporturile cu patronatul. Mistificarea a atins cote fanariote în Grant. Instigatorii, manipulatorii, mincinoşii, oportuniştii unşi cu toate alifiile, slugile care se ploconesc la fiecare pas şi dau cu spatele ca să stea cu faţa la şef sînt la mare căutare în club. Jucătorii, la fel ca antrenorii, sînt prezenţe utile doar ca ţapi ispăşitori colaterali.
Sînt ostaticii buni la toate. Buni să plătească în locul altora, nu şi să fie plătiţi. Mare minune că nu i-au trimis şi la DNA, să lămurească neînţelegerile din acte în locul patronului lor neînţeles de justiţie.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele