Lumea şi Denis
V-aţi pus vreodată palma peste palma unui copil? E atît de mică! Revoltător de mică. Si totuşi e cel mai puternic lucru, e mîna care ne ţine în viaţă. Dacă vrea, poate să apuce lumea întreagă strîns în pumn, ca […]
V-aţi pus vreodată palma peste palma unui copil? E atît de mică! Revoltător de mică. Si totuşi e cel mai puternic lucru, e mîna care ne ţine în viaţă. Dacă vrea, poate să apuce lumea întreagă strîns în pumn, ca pe o comoară de băieţi. Ca pe o bilă de sticlă pe care nu trebuie s-o piardă. Nu încă. Pumnii strînşi ai lui Denis Paşcovici. Încap în ei toate minunăţiile şi grozăviile, trei ani de viaţă şi încă ceva. Patru operaţii. Două treceri prin comă.
V-a citit vreodată un copil o poveste la culcare, v-a scuturat de umeri ca să vă scuture de problemele de oameni mari? Ati şters vreodată lacrimile unui copil, l-aţi ţinut în braţe cînd avea febră? Dacă n-aţi făcut-o, nu pierdeţi timpul. Priviţi-l pe Denis, asta ne spune: nu pierdeţi timpul!
Un copil care suferă este o dovadă ca Dumnezeu ori nu există, ori e un Dumnezeu rău. Durerea copiilor dă peste cap filosofiile şi sistemele de idei, răstoarna turnurile de raţiune pe care le ridicăm zilnic în calea nenorocirii. Dacă lumea avea un sens, un copil care plînge ne demonstrează că nu e aşa. Priviţi-i chipul micului Denis, capul golaş, lipsit de apărare. Aţi mîngiat vreodată creştetul unui copil? Încape într-o palmă de adult. N-ai zice că ar rezista la trei operaţii şi la raze intensive. La tratamente care l-ar topi cît ai clipi pe oricare dintre noi. Şi totuşi a rezistat. Denis se ţine tare. Nu e supărat pe Dumnezeu, nu e supărat pe lume, nu e supărat pe noi, cei sănătoşi, care ştim prea puţin despre durere. Nu ne-a întors spatele. Nu ne-a abandonat. Şi-a strîns toate forţele ca să ne surîdă. Da, da, surîde! Priviţi-l atent! E ceva ca o pîlpîire încleştată, încăpăţînată, ceva ca somnul care nu vrea să vină, pentru că au mai rămas atîtea de făcut.
Zîmbetul acela, care se smulge din suferinţă şi boală si se ridică deasupra ei, a tot şi a toate, zîmbetul acela care pluteşte spre noi vitejeşte, ca un Spiderman, gata să ne culeagă din slăbiciunea noastră, zîmbetul celor trei ani care ştiu totul, înainte de a fi văzut şi trăit totul. Dacă lumea are vreun rost, atunci zîmbetul acela e rostul ei. Şi nu va dispărea lumea, nu va păţi nimic rău, pentru că Denis o iubeşte cu o iubire inexplicabilă. Şi nemeritat de mare.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele