Dumnezeu

Ce vină o fi avînd Dumnezeu de-l tot amestecă unii prin Liga Campionilor, nu se ştie. Noroc că unii neduşi la biserică, dar duşi la stadion, precum Wenger, le dau peste nas supecredincioşilor de la oficială: „În alte părţi, stadioanele […]

Ce vină o fi avînd Dumnezeu de-l tot amestecă unii prin Liga Campionilor, nu se ştie. Noroc că unii neduşi la biserică, dar duşi la stadion, precum Wenger, le dau peste nas supecredincioşilor de la oficială: „În alte părţi, stadioanele se umpleau, pentru că toată lumea dorea să ne învingă, nu doar Dumnezeu”.

În alte părţi, probabil, i se dă fotbalului ce-i al fotbalului. Numai la noi, se pare, Dumnezeu apare o dată la două vorbe în declaraţiile patronilor, antrenorilor, jucătorilor. Numai la noi, Dumnezeu stă la tribuna a doua, îngerii în poartă şi dracii pe cine se nimeresc. Numai la noi nu se vorbeşte despre cauzele înfrîngerii, ci despre semnificaţia mistică a ratării. Numai la noi, nu se vorbeşte despre lipsă de valoare, ci despre blesteme. Numai noi, în loc de tactică, o dăm pe catehism. Numai la noi mediocritatea se tratează cu apă sfinţită. Numai la noi, greşelile vin de la diavol, niciodată de la om. E un semn de primitivism amestecul ăsta de religie cu orice, de care se miră şi uneori rîd occidentalii. Nu rîd de credinţă, ci de ceea ce facem noi din ea. Un mijloc lesnicios pentru toate scopurile.
Asta e de rîs. Să-l convoci pe Dumnezeu să joace fotbal în locul tău. Să-l pui să bată dacă nu cu parul, măcar cu bara laterală. În ritmul ăsta inflaţionist de evlavie, vom aştepta să ne pice de sus nu numai victorii în grupele Ligii. Ci şi nişte kilometri de autostradă, vreo două-trei stadioane mai de Doamne-ajută. Eventual, cînd plouă torenţial, să pice baxuri de apă minerală peste satele inundate.