Wenger

Vorbeşte fluent franceza, engleza, germana, alsaciana şi puţin japoneza, italiana şi spaniola. Are masterul în economie. E obsedat de dieta sportivilor, de stretching şi de stilul de viaţă japonez. Arată ca un învăţător, mai ales cînd îşi pune ochelarii, zic […]

Vorbeşte fluent franceza, engleza, germana, alsaciana şi puţin japoneza, italiana şi spaniola. Are masterul în economie. E obsedat de dieta sportivilor, de stretching şi de stilul de viaţă japonez. Arată ca un învăţător, mai ales cînd îşi pune ochelarii, zic milanezii. Iar englezii l-au poreclit, nu se ştie de ce, „Clouseau”. De fapt, se numeşte Arsene Wenger. Suporterii i-au dat nume mai lungi, „Arsene Knows” („Arsene ştie” ) sau „In Arsene We Trust” („În Arsene credem”).

Există două feluri de francezi, cei care fac greve şi cei care fac revoluţii. Antrenorul lui Arsenal intră în a doua categorie. N-a impus doar o modă, a scos din inerţie o întreagă cultură. Cum a reuşit? Simplu. Gîndind mult şi vorbind puţin. Fotbalul britanic arată altfel pentru că el a interzis băutura. Apoi a interzis şi altele, cum ar fi zahărul, grăsimile şi alergatul fără minge.

Mănîncă fotbal, vorbeşte fotbal, doarme fotbal, bea fotbal şi nu se satură niciodată. Asta poate fi doar o glumă de-a lui Houllier sau poate fi adevărul-adevărat. E un tip calm, dar cînd se enervează, spune vorbe grele. Pe un arbitru l-a făcut „mincinos” (5.000 de lire amendă), iar despre Mourinho a spus că e „lipsit de respect”. Vă daţi seama cît era de nervos?

Wenger are un fix. Nu crede că naţionalitatea are legătură cu valoarea. N-ar face în ruptul capului o echipă numai din englezi sau numai din români. Şi încă unul: nu crede că poţi fi fericit cînd nu cîştigi.