Măsură

„Cînd ai de-a face cu un lucru care te nelinişteşte, cel mai bine e să încerci să-l măsori”, spune un personaj din romanul lui Daniel Kehlmann, „Măsurarea lumii”.

E o poveste cu doi savanţi, Gauss şi Alexander von Humboldt, o […]

„Cînd ai de-a face cu un lucru care te nelinişteşte, cel mai bine e să încerci să-l măsori”, spune un personaj din romanul lui Daniel Kehlmann, „Măsurarea lumii”.

E o poveste cu doi savanţi, Gauss şi Alexander von Humboldt, o poveste cu umor sec (nemţii sînt teribili cînd au umor!), montgolfiere, vulcani, insecte, stele, miezul pămîntului şi relaţiile matematice dintre ele. „Cum poţi trăi fără să ştii exact unde te afli?”, se întreabă ei. O poveste despre obsesia nemţilor pentru rigurozitate.

Să-ţi cunoşti în fiecare moment coordonatele. Nu e specialitatea noastră. Noi ne pricepem la vag. La impresii. Ultima impresie e că „tricolorii” s-ar afla undeva între Belarus şi Germania. Dar unde anume? Plutim şi noi, pe-acolo, prin zonă.

Ne tot comparăm cu alţii, dar nu ne analizăm în ruptul capului punctele forte şi verigile slabe. Sînt atîtea de măsurat la „naţională” şi ne tot cramponăm de Briliant. După atîţia ani şi atîtea meciuri, ar fi cazul să ştim cîte carate are şi cît preţuieşte. E timpul să vedem cît preţuieşte şi restul.

După înfrîngerea din Giuleşti, nemţii şi-au făcut jucătorii „cîrnaţi cu varză” (nemţii sînt teribili cînd au umor!). Apoi au măsurat şi au schimbat sistematic echipa. Şi au ajuns pe locul trei la Mondial. Noi am schimbat pe ici, pe colo, prin părţile accidentate, dar fără criteriu. Ne nelinişteşte meciul cu Olanda? Ne nelinişteşte repriza a doua de la Koln? Ar fi bine să ne măsurăm. Dar cu sextantul şi compasul. Nu din ochi, ca pînă acum.