Moral

Lăsînd la o parte patriotismul, trebuie să recunoaştem că depresiile din fotbalul românesc nici nu se compară cu depresia Sevillei. Aţi văzut cît de mult a afectat-o moartea lui Puerta? Dacă doliu psihic înseamnă patru goluri şi-un penalty apărat cu […]

Lăsînd la o parte patriotismul, trebuie să recunoaştem că depresiile din fotbalul românesc nici nu se compară cu depresia Sevillei. Aţi văzut cît de mult a afectat-o moartea lui Puerta? Dacă doliu psihic înseamnă patru goluri şi-un penalty apărat cu AEK, mai bine lipsă aşa adversar întristat. Şi mai bine nici să nu ne gîndim ce-o fi însemnînd moral ridicat la clubul spaniol.

Nici o şansă, aşadar, ca Steaua să înfrunte o Sevilla plictisită de succes şi afectată de deces. De la un anumit nivel în sus, moralul nu mai e o problemă decît pentru rivali.

Fotbaliştii noştri se sperie de victorie, se blochează psihic la înfrîngere şi au căderi nervoase la remiză. Au moralul atît de fragil, că uneori te întrebi cum de izbutesc totuşi să intre pe teren? Şi de unde au curajul inconştient de a şuta la poartă? I-ar scoate din ritm pînă şi un fluture de noapte care se agită sub nocturnă.

Fotbaliştii Sevillei, în schimb, au dat impresia că ar juca fără probleme şi pe întuneric. Că l-ar executa pe portarul grecilor şi legaţi la ochi. Au moralul călit la presiuni uriaşe. Nu se topeşte la lumina becului.
Ce i-ar destabiliza pe băieţii lui Juande Ramos? Un cutremur la ora meciului? Fane bodyguardul? Un gol de aer? O frînă bruscă la autocar? Nţ! Probabil singura chestie care i-ar demoraliza, cît de cît, ar fi sfîrşitul lumii. Dar numai pe moment, după care şi-ar reveni şi ar egala în prelungiri.