Culise

Incredibil, dar pe bune! Copos n-a putut să convingă un om, mai ales unul tînăr, ca Daniel Niculaie. Să-l convingă să lase Franţa pentru România. Pentru un negociator ca el, asta-i o treabă uşoară, de începător. Cum de-a fost posibilă […]

Incredibil, dar pe bune! Copos n-a putut să convingă un om, mai ales unul tînăr, ca Daniel Niculaie. Să-l convingă să lase Franţa pentru România. Pentru un negociator ca el, asta-i o treabă uşoară, de începător. Cum de-a fost posibilă aşa ratare „en fanfare”?

Nico a revenit totuşi în ţară. Disperat, inadaptat, dezamăgit, mă rog, numai bun de convins. La telefon, toate păreau bune şi frumoase. Dar de cum a ieşit din aeroport, a început să-şi aducă aminte că nu-i aşa. Praful, peste tot. Pînă şi pe feţele oamenilor, ticsite de griji. Ţara, nu prea schimbată. O calamitate, o moţiune. Din astea. Nimic nou. Chiar nimic.

Pe drumul spre hotel, şi-a amintit, firesc, de drumuri şi de vicepremierii capabili să facă averi, nu autostrăzi. Oraşul, nu prea schimbat. Blocaje, nervi, gropi. Nico şi-a amintit străzile desfundate din Giuleşti, vînzătorii de seminţe, cerşetorii, claia peste grămadă de maşini pe trotuare. Şi, ca într-un vis, feţele prietenilor, familia, stadionul care-i cheamă numele.

Dar în visul ăsta, apărea automat şi faţa lui Copos, în holul hotelului. Copos, nu prea schimbat. Chiar deloc. Şi-atunci Nico şi-a amintit bătaia de joc, umilinţa, scandalurile, primele tăiate. Şi atunci, de ce? De acord, şandramaua parţial electrificată e ţara lui. Pitorească, e drept, dacă o vezi în concedii. Aici a crescut, aici e acasă. Dar aici nu-i de stat. Decît dacă ai avut carnet, ai iaht, faci politică şi pui presiune pe fotbalişti.