Procesul unui pumn

Maria Andrieş despre incidentul Ganea

Ganea va fi pedepsit pentru fapta sa. Există un regulament pentru asta, bun, rău, negociabil, o sancţiune tot se va aplica. Dar restul vinovaţilor vor scăpa, ca de obicei, nepedepsiţi şi se vor alege pe […]

Maria Andrieş despre incidentul Ganea

Ganea va fi pedepsit pentru fapta sa. Există un regulament pentru asta, bun, rău, negociabil, o sancţiune tot se va aplica. Dar restul vinovaţilor vor scăpa, ca de obicei, nepedepsiţi şi se vor alege pe deasupra cu sentimentul reconfortant că au tras încă o morală pe scena publică. Cine sînt aceştia? Ca să aflăm, trebuie să lărgim cadrul, cum ne îndeamnă patronul lui Poli, care a prins gustul proceselor şi tocmai cere unul în piaţa publică.

Să lărgim cadrul, aşadar. Nu va fi un proces de arbitraj, arbitrajul rămîne în seama arbitrilor, de data asta. Deci îi lăsăm deoparte cu tot cu dreptatea lor chivernisită cu dublă măsură. Îi lăsăm deoparte. Ce vedem? Vedem un atacant mînios. Este el excepţia? Da, este. Excepţia nefericită, deviantul, mintea slabă care a cedat prima la vorbele tari mitraliate de la oficială. Nu toţi fotbaliştii reacţionează la fel, se află insă printre ei o cantitate bună de nătîngi. Dar să-l izolăm pe Ganea şi să-i studiem separat istoria de pumni şi oase rupte ar însemna să strîngem cadrul. Ganea îşi va ispăşi oricum pedeapsa şi lucrurile s-ar opri aici.
Să lărgim iarăşi cadrul şi să mai cercetăm. Ce vedem? Spectatori scandînd numele bătăuşului şi „Hoţii, hoţii!”. De unde această solidaritate spontană, difuză? Din conştiinţa faptului că au un „duşman” comun şi ceţos. Arbitrii, LPF, FRF, celelalte echipe, galeriile celorlalte echipe, una dintre ele sau toate la un loc. Să lărgim cadrul şi în timp. Ce-am mai văzut şi ce-am mai auzit? Patronul lui Poli strigînd că e furat înainte de fiecare meci. De data asta, nici o excepţie, e regula la zi în campionat. Nu există conducător de club care să nu se pretindă „vînat”, el cu echipa lui, zi şi noapte, de arbitri, de rivali, de insituţiile care ne guvernează fotbalul. Se plîng înainte de meciuri, se plîng şi după, se plîngă tot timpul, iar din aceste lacrimi de crocodil s-a întrupat, încet-încet, o ditamai psihoză de masă.

De fapt, şefii de cluburi au intenţii lăudabile, nu-i aşa? Nu vor decît „să pună presiune”, să-şi protejeze echipa de nedreptăţi şi jocuri de culise. Şi cum multe în lumea asta şi în fotbalul nostru depind de cît de bine îţi joci rolul de victimă, conducătorii de cluburi se victimizează în cor. Bravo lor! Frumos spectacol! Dar manevrele astea cu ambiţii psihologice au prins rădăcini în minţile fotbaliştilor, antrenorilor şi spectatorilor.

Din atmosfera otrăvită de insulte, profeţii şi acuzaţii cu anticipaţie, era imposibil să nu se nască un monstru precum mîna lui Ganea în gîtul arbitrului. Dar trebuie să judecăm nu doar pumnii, ci şi vorbele care i-au ajutat să se nască. Trebuie să fim atenţi şi la discursul capilor fotbalului, aproape la fel de violent ca discursul liderilor extremişti. „Pe ei! Ne vînează! Ne fură!”. Şi cei mai agresivi chiar sar pe „ei”, direct la jugulară. Vedeţi acum tabloul? Cadrul larg, cu pumnii strînşi în mulţime, pumnii strînşi la oficială? Vedeţi pe cineva care nu se simte „vînat”, furat, jefuit, înşelat, minţit? Dacă da, mi-l arătaţi şi mie, vă rog?