Datoria de scuipat

Dintre cei care l-au atacat pe Hagi nu putea să lipsească Marian Iancu. Era chiar obligatoriu să apară. Are omul ăsta o atracţie spre bălăcăreală, ceva nemaipomenit! Unde-i rost de scandal, hop şi el, ca magnetul pe frigider. Un simţ […]

Dintre cei care l-au atacat pe Hagi nu putea să lipsească Marian Iancu. Era chiar obligatoriu să apară. Are omul ăsta o atracţie spre bălăcăreală, ceva nemaipomenit! Unde-i rost de scandal, hop şi el, ca magnetul pe frigider. Un simţ înnăscut îl plasează mereu de partea corespunzătoare a baricadei. Partea care dă în mahala.

Hagi nu l-a făcut „oligofren” pe finanţator! Ei, asta-i culmea! Destul ca să dea de bănuit unuia ca Marian Iancu. Dacă Hagi nu organiza nici conferinţa de presă, era clar, pledează vinovat. „Hagi nu se apără pentru că Becali îl are cu ceva la mînă”, zice şeful lui Poli. Da, exact de asta! Cum o fi ghicit? S-a gîndit mult sau i-a venit pe loc, dintr-o inspiraţie premeditată? Numai Iancu putea trage concluzia că mintea lui Hagi funcţionează ca mintea unui infractor de rînd. O concluzie cu atît mai preţioasă cu cît n-a fost extrasă din studii de psihologie, ci prelucrată la răcoare, din experienţa de muncă, de viaţă şi de scandaluri a lui Iancu.

Cu ce-l are Becali la mînă pe Hagi? Ne spune etalonul moral de la Poli: i-a cerut jocuri strategice şi arbitraje părtinitoare patronului. Trebuia să se întîmple şi asta. Numele lui Hagi a rămas prea curat ca să fie adevărat, iar Iancu s-a simţit dator să repare situaţia cu scuipat. Aşa e el, mereu i se năzare că a rămas dator cu un scuipat. De data asta, i-a ieşit unul ţintit şi arogant, cum numai el se pricepe să facă.

Dovezi, ceva? Nu, nici nu-i nevoie. Dovezile se cer numai la tribunal. În afara lui, poţi să acuzi în dreapta şi-n stînga, nu trebuie să dovedeşti nimic, asta-i toată frumuseţea să fii liber. Hagi a vorbit, dar Iancu nu aude decît vorbele murdare. La el, dreptatea se împarte în funcţie de jeg. Hagi n-a jignit, n-a aruncat acuzaţii doar de dragul de-a face spume la gură. Numai în închipuirile defecte ale patronului lui Poli, la noroi eşti obligaţi să răspunzi cu noroi. Altfel, eşti suspect. După el, toţi oamenii civilizaţi trebuie arătaţi cu degetul şi bălăcăriţi în gura mare. Şi dacă nu răspund, vai de ei! Să fie arestaţi! Dacă tac, e clar că se tem, că au ceva de ascuns.

E prea tîrziu pentru Iancu să fie condamnat la cei şapte ani de-acasă. Dovezi sînt cu duiumul, dar ar fi pierdere de timp. Pînă una, alta, ar putea fi învăţat măcar atîta lucru, să tacă şi să-şi înghită veninul, nu să împroaşte cu el ca să-şi dea importanţă. Spre deosebire de Hagi, el are o groază de motive să tacă. Şi numai o lipsă crasă la nivelul obrazului îl împiedică s-o facă.