Balerinul

Aţi văzut saltul lui Rădoi spre bărbia lui Pălimaru? Un „grand jete” de toată frumuseţea, cum nu s-a mai văzut de la Nureiev încoace. Aterizarea a lăsat un pic de dorit, dar elanul şi bătaia au fost desăvîrşite.

Poate vedeta […]

Aţi văzut saltul lui Rădoi spre bărbia lui Pălimaru? Un „grand jete” de toată frumuseţea, cum nu s-a mai văzut de la Nureiev încoace. Aterizarea a lăsat un pic de dorit, dar elanul şi bătaia au fost desăvîrşite.

Poate vedeta Stelei şi-a greşit vocaţia. Poate a păţit ca pictorul acela francez, Ingres, de la începutul secolului XIX, care nutrea convingerea fermă că e un violonist de geniu. Omul exersa la vioară, dădea concerte, se străduia din răsputeri să-şi facă un nume în lumea muzicală. A ajuns pînă la urmă celebru, dar nu datorită viorii, ci tablourilor sale cu băi turceşti.

Dacă fotbalul e un fel de „vioară a lui Ingres” pentru Rădoi? Dacă talentul lui autentic e cel de balerin, nu de mijlocaş? Căpitanul Stelei nu e la primul salt acrobatic, la prima piruetă îndrăzneaţă. Curios că nimeni n-a observat talentul său de dansator. Nici măcar arbitrii, care, cu tot corpul lor de balet, au conchis că, dacă nu există intenţie de dans, atunci nu e dans.

Dar ce salt! Cum s-a aruncat Mirel ca prinţul Sigfried la gîtul lebedei Clement! Ce amestec de graţie şi forţă! Dacă sărea pe scena Operei cum a sărit sîmbătă seară pe iarba din Ghencea, Rădoi era aplaudat şi bisat în picioare! Numai că asta e! Pe scena Operei, nu s-a pomenit încă vreo minge plutind pe Lacul Lebedelor.

De ce să se risipească Rădoi făcînd „pas marches” pe gazon? De ce nu dă măcar o probă, la „Spărgătorul de nuci”, să zicem, înainte de a sparge altceva la meciuri? Capete, de exemplu.