Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Bătăuşii

Bodyguarzii lui Şimota bat fotbalişti. Le pun cătuşe, le sparg capul şi le rup dinţii. Totul se întîmplă în Valea Jiului. S-a întîmplat şi se va întîmpla. Poate nu la fel de planificat ca la mineriadele din ’90, dar la […]

vineri, 10 august 2007, 8:37

Bodyguarzii lui Şimota bat fotbalişti. Le pun cătuşe, le sparg capul şi le rup dinţii. Totul se întîmplă în Valea Jiului. S-a întîmplat şi se va întîmpla. Poate nu la fel de planificat ca la mineriadele din ’90, dar la fel de sistematic. Legea pumnului funcţionează bine, sănătoasă în România anului 2007.

Şi ce dacă-i sport? Sportul e un teritoriu ca oricare altul, pentru interlopii menajaţi de structuri inerte ca LPF şi FRF. Sportul presupune raporturi de forţă, la fel ca politica. Sportul depinde de centrii de putere locală, iar puterea locală e un fenomen aproape incontrolabil, care se desfăşoară după alte legi decît cele ale statului.

Jiul Petroşani, cu istoria lui de manipulare turbată, nu reprezintă decît un exemplu. Fost instrument de propagandă, fostă masă de manevră extrasportivă, actual dispozitiv de spălat bani şi sînge. Nenumărate cluburi ar putea veni cu mărturiile proprii despre umilinţele, şantajul şi abuzurile suportate din partea încrengăturilor locale. Şi ce dacă-i sport? Puterea locală e putere.

În zone atinse de subdezvoltare durabilă, ca zonele minereşti, pîinea, cuţitul şi cătuşele se află în mîinile cîtorva potentaţi, ca Şimota. Oligarhi e prea fin spus. Dictatori, prea visător. Sînt şefi de clan în toată regula, care ţin sub ascultare oraşe întregi, folosind metode pur mafiote.

Fotbalul terorii n-a dispărut, nu e de domeniul istoriei, dimpotrivă. Ne-apropiem vertiginos de Columbia nefericitului Escobar, de Sicilia blaturilor. Răul, în fotbal şi dincolo de el, nu-şi mai arată faţa de la centru. S-a retras în hrubele sărăciei, în fundăturile economice, de unde emană la suprafaţă, fără să întîmpine aproape nici o rezistenţă. Cine să-i stea în cale? Primarii? Prefecţii? Poate poliţiştii locali? Haida-de, au şi ei familii, rate la bănci şi superiori.

Bătăuşii care erau chemaţi să dea cu sapa în zona liberă de comunism au crescut, iată, au şi ei bătăuşii lor, bodyguarzii lor, pe care-i pun să dea în locul lor cu sapa, cu pumnul sau cu ce s-o nimeri. Pentru morţii şi răniţii mineriadelor din Bucureşti avem, în sfîrşit, procese şi se pare că vom avea şi vinovaţi. A fost nevoie de 17 ani de aşteptare, dar a meritat. De cîţi ani va fi nevoie pentru condamnări în cazul violenţelor din Valea Jiului? Că pentru demisii la vîrf în fotbal, n-are rost să aşteptă

Comentarii (102)Adaugă comentariu

Alin Simota (1 comentarii)  •  10 august 2007, 20:59

Ai grija, ca eu sunt noul Miron Cozma ;)) care se bate cu mine?

Max Mustermann (13 comentarii)  •  10 august 2007, 21:00

trebuie sa recunosc ca e un articol destul de incisiv. Nu sint fanul tau, dar trebuie sa recunosc ca esti printre putinii care au abordat acest subiect in aceasta maniera. Probabil, autoritatile nu o sa faca nici o legatura intre incident si condescu, dar oricum ce s-a intimplat este foarte aiurea, asta ca sa nu folosesc cuvinte grele. S-ar putea sa ajunga si la tine, specimenele astea n-au limite! Din punctul meu de vedere, care nu accepta violenta, cred ca cei care au avut de suferit ar trebui sustinuti. Sper ca totul sa se rezolve pozitiv pt. ei.
Repectele mele, Max

Dinamovistul (6 comentarii)  •  10 august 2007, 21:01

propun sa dedicati 100 de articole pe aceasta tema, poate s-o sesiza vreo autoritate; ar fi mai cu rost decat prostia de marti

Max Mustermann (13 comentarii)  •  10 august 2007, 21:03

Pe aceasta cale vreau sa-mi cer scuze deoarece dintr-o grava eroare am folosit numele d-lui Condescu in loc de cel al lui Simota

gogu (45 comentarii)  •  10 august 2007, 21:09

mafia in romania clocaie mai ceva ca in italia.
treaba e ca ca incepand de la nastase care se afisa cu tupeu de mafiot in parlament au preluat si altii genul asta de mie nu mi se intampla nimic.
exemple ar fi multi gen iaurt sau alt idiot simota asta.

moro (7 comentarii)  •  10 august 2007, 21:13

Eu, ca cetatean, nu simt mafie in Romania si nu vad masini ciuruite de gloante la stiri.
Dar din pacate debili mintali bogati mai exista, si numai Politia se poate ocupa de ei. Si tot din pacate, Politia e la fel de corupta ca-nainte.

Max Mustermann (13 comentarii)  •  10 august 2007, 21:15

@moro: da’ masini incendiate ai vazut? vezi ca au fost citeva la deva sau piatra neamt

DinamoEtImpera (60 comentarii)  •  10 august 2007, 21:25

Corect, Maria. Eu as mai adauga ca ar trebui sa se sesizeze si LPF si FRF de practicile adoptate de echipa din V.Jiului. Tot respectul pentru suporterii echipei, dar asta e de neinchipuit.

dan toader (12 comentarii)  •  10 august 2007, 21:26

slabiciunea mea. neagra in cerul gurii.

gogu (45 comentarii)  •  10 august 2007, 21:40

@moro

te-a pus si pe tine simota sa scrii pe site-uri doar de bine sau s-o intorci frumos si sugubat …asa cum la pus kefir pe nea toader asta de deasupra.
daca tu nu vezi mafie inseamna ca esti vre-un derbedeu care se vrea si el imbogatit din smechereala asta de doi lei.
Da grup de bagabonti in jur de vreo 20 cu sabii si pistoale ai vazut cum l-au matrasit tot pe unul dintre ei si apoi l-au bagat in masina si dusi au fost.
Politica asta a strutului nu duce la nimic bun la poporul asta fricos.
Iar legea nu se aplica deorece e chestie politica.
Ia sa vad cum politia intra printre ei le sparge dintii , le da vreo cateva batai numa asa de placere pe la coite si sa vezi cum spun tot ca la doctor.Si dupa aia.Il iei pe simota ca sef de banda care comanda batai si rapiri ca in filme si mi-l pui la un somn de vreo 10 ani asa cum zice legea si sa vezi ca se linistesc toti.
Nu cumva clubul asta a intrat in A ca a vrut Sandel acum vreo cativa ani?

Ionas (5 comentarii)  •  10 august 2007, 22:08

Frumos scris,insista te rog pt ca s-ar putea sa se sesizeze cineva,este de necrezut ce se intimpla,pt asa practici ar trebui desfintat clubul(pt practici si afaceri de tip mafiot).
Domnul Lupescu vrea probe,vai de noi,probabil ca baiatu o fi facut cel putin poze in timp ce era batut si pe deasupra a si inregistrat sunetele in timp ce animalele ii rupeau coastele,as vrea sa-l intreb pe domnul Lupescu ce inseamna pt el probe?
Sincer,LPF sau cine-o fi responsabil ar trebui sa-l scoata din fotbal pe acest asa zis „patron” pt ca dupa cum am inteles este recidivist in asemenea comportament.
Cred ca Simota asta are clinica de stomatologie la citi dinti o fi scos pe la echipa,nu de alta dar rufele se spala in „familie”,in concluzie tara lui Papura Verde.
„Unde esti,tu Tepes doamne?
Ca punind mina pe ei
Sa-i imparti in” muuuuuuuuuulte cete…………..

seby (8 comentarii)  •  10 august 2007, 22:17

maria eu care eram mereu impotriva articolelor tale….acum nu pot decat sa imi plec capul si sa spun atat: jos palaria./…..acest subiect trebuie mediatizat pe toate caile mass media si cei responsabili sa plateasca deoarece nu facem aici legea junglei….suntem oameni si acest lucru lasa de dorit ptr unii….oricum felicitari ptr articol…

Cacareaza (53 comentarii)  •  10 august 2007, 22:17

Ce legatura are mineriada cu simota ???

io (6 comentarii)  •  10 august 2007, 22:21

„Ne-apropiem vertiginos de Columbia nefericitului Escobar, de Sicilia blaturilor.” DASTA SUNT D ACORD CU DINAMOVISTUL … IN PRIMUL RAND CA ATI FACUT O MARE TAMPENIE MIERCURI CU CELE 100 DE STIRI … ( FAPTU CA REPREZENTATA STELEI IN DIVIZIA SEXY LE TINEA PUMNII STELISTILOR O FI FOST STIRE PT PSIHOPATII DIN REDACTIA VOASTRA, NU PENTRU MICROBISTI ) SI IN AL DOILEA RAND CA AR TREBUI CA INTREAGA PRESA SA MEDIATIZEZE CE SE INTAMPLA IN VALEA JIULUI PANA II VEDEM PAIA DUPA GRATII … OARE DE CE PRESA NU FACE ASTA ? NU CUMNVA PENTRU CA „Bătăuşii care erau chemaţi să dea cu sapa în zona liberă de comunism au crescut, au şi ei bătăuşii lor ” SI ZIARISTII LOR ????? DACA GAZETA VA FACE MAINE UN MARATON CU 100 DE STIRI DESPRE ACEST SUBIECT, INSEAMNA CA ATI RAMAS IN AFARA INFLUENTEI MAFIEI …. DACA NU… IMI PARE RAU PENTRU VOI … INSEAMNA CA VOICULESCU INCA MAI ARE UN CUVANT GREU DE SPUS LA GSP …. SI NU DESPRE FRATII LUI MAFIOTI …

io (6 comentarii)  •  10 august 2007, 22:25

VAD CA TOATA LUMEA VA CERE SA INSISTATI PE SUBIECT … CHIAR SUNT CURIOS DACA VETI TINE CONT DE ASTA …. VA FI TESTUL VOSTRU …

Alex (1 comentarii)  •  10 august 2007, 22:33

Cand Viorel Moldovan a spus ca e un j_e_g de tara i-ati sarit toti in cap. Poate ca tarlaua voastra e frumoasa, curata linistitta. NU neg. Dar e un j_e_g de tara, locuita de un neam fara coloana vertebrala, fara cuvant, fara onoare, fara mandrie. Ce avem din belsug e p_rostie, infumurare si fudulie. Sa fim infumurati e ceva normal pentru noi. Pe zi ce trece tot mai multi b_esinosi isi dau aere, ca doar asa e cool si doar asa poti fi si tu tare pe aici.

Nu e valabil doar la subspeciile alea care inca nu au iesit din pesteri pe valea J_egului. E la fel si in alte locuri. Ah, ca e mai des intalnit in comunitatile restranse, izolate, cu un anumit specific, e altceva.

E tara jmecheriei, a spagii, a coruptiei, fraudei si inselaciunii. Ia incercati voi sa rezolvati ceva fara sa dati un telefon sau sa mergeti cu ploconul…Imi ziceti si mie ce ati rezolvat, ok? Trecand pe la Administratia Financiara a unui municipiu resedinta de judet n-am putut decat sa ma amuz vazand un afis pe care scria asa: “In aceste birouri nu se primesc pachete”. Mi-au spus ca acum functionarii sunt nevoiti sa mearga pana in parcare ca sa-si ia cota. Mareata realizare…Judecatorii-s hoti, politisti-s hoti, functionarii-s hoti. Oh, si stai asa, ca astia teoretic sunt in slujba ta

Tuturor celor care traiti inchisi in borcanul vostru mic unde toate sunt bune si frumoase o sa le cer parerea dupa ce intr-o zi, fara bani, fara telefon, in drum spre casa o sa aiba un accident, o sa ajunga la un spital sinistru cu o ora intarziere, o sa dea peste un doctor care nu opereaza fara ceva in avans si o sa fie pusi sa astepte intr-un salon mizer plin de mucegai. Singurul care te scoate din situatia aia e Dumnezeu nene, si e si el ocupat ca vorba aia, are multe comenzi pe zi…Roaga-te sa o primeasca si pe a ta…

Asta e Romania europeana a anului 2007…

Swisstec (2 comentarii)  •  10 august 2007, 22:42

Dom’soara, crezi ca in Petrosani e capatul lumii de scrii asa despre aceasta zona? Ai dreptate in mare parte, dar esti dezinformata rau in legatura cu ce am scris mai sus.

filme noi (14 comentarii)  •  10 august 2007, 22:59

iar n am inteles nimic din articolul tau…

Tudose (2 comentarii)  •  10 august 2007, 23:09

Eu sunt multumit ca Maria nu mai scrie aberatii despre FC Arges. A scris odata o cronica la un meci din Cotroceni de mi se facea parul maciuca. A mai scris o prostie de articol despre Mutu ca posibil investitor la FC Arges. Am si vorbit cu ea, acum 1 an, la masa presei in Pitesti. De atunci ne-a facut bucuria sa ne lase in pace. De aceea marturisesc ca nici nu as fi intrat pe aici, nu ma intereseaza ce mai scrie, nu imi dau cu parerea despre articolul curent, dar mi-a aratat prietenul meu Swisstec si am zis sa nu ratez prilejul sa ii multumesc ca ne-a lasat in pace.

pt. Tudose (1 comentarii)  •  10 august 2007, 23:37

Tu fiind … ?!

Tudose (2 comentarii)  •  10 august 2007, 23:41

Eu fiind un suporter al echipei FC Arges, satul sa afle ca in ziar ploua cu aberatii semnate de aceeasi persoana.

Paul (8 comentarii)  •  11 august 2007, 0:13

Maratonul de 100 e stiri a fost cea mai mare tampenie.. de parca ar fi jucat sTEAUA ceva finala asa va agitati toti prin redactie. PENIBILILOR!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:14

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:16

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:16

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:16

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:17

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:17

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:19

Simota este un mafiot inchipuit care se va prabusi in maxim 6 luni ………………………………………………………………………………………………….

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:20

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:21

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:21

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:21

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:21

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:22

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:22

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:22

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:23

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:23

NEAPARAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
100 de stiri despre acest subiect !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Se intoarce roata si pentru Simota nici o problema !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:23

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:24

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:25

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

bj (1 comentarii)  •  11 august 2007, 0:26

Ne mira cand iese la iveala un astfel de caz, sau, ne prefacem ca suntem mirati.
Zi de zi se intampla astfel de violente chiar sub nasul nostru, fara sa luam atitudine.
Vedem indivizi de cea mai josnica teapa, imbogatiti peste noapte, care pozeaza in marii afaceristi ai zilelor noastre, ce trateaza angajatii ca pe niste sclavi: ce te claxoneaza la stopuri sa pleci mai repede ca vin cu masini performante:acei analfabeti care si-au luat carnet de conducere numai Dumnezeu stie cum: acei indivizi care ocupa toate ecranele si ne vorbesc de sus.
Aceasta este societatea romaneasca ce se autodistruge sau se autodirijeaza catre o directie greu de definit unde orizontul nu mai este comun.
Fotbalul este un fenomen ce se muleaza perfect pe acest proces de autodistrugere societala.

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:28

TEKU (49 comentarii)  •  11 august 2007, 0:29

Comentează