Bătăuşii

Bodyguarzii lui Şimota bat fotbalişti. Le pun cătuşe, le sparg capul şi le rup dinţii. Totul se întîmplă în Valea Jiului. S-a întîmplat şi se va întîmpla. Poate nu la fel de planificat ca la mineriadele din ’90, dar la […]

Bodyguarzii lui Şimota bat fotbalişti. Le pun cătuşe, le sparg capul şi le rup dinţii. Totul se întîmplă în Valea Jiului. S-a întîmplat şi se va întîmpla. Poate nu la fel de planificat ca la mineriadele din ’90, dar la fel de sistematic. Legea pumnului funcţionează bine, sănătoasă în România anului 2007.

Şi ce dacă-i sport? Sportul e un teritoriu ca oricare altul, pentru interlopii menajaţi de structuri inerte ca LPF şi FRF. Sportul presupune raporturi de forţă, la fel ca politica. Sportul depinde de centrii de putere locală, iar puterea locală e un fenomen aproape incontrolabil, care se desfăşoară după alte legi decît cele ale statului.

Jiul Petroşani, cu istoria lui de manipulare turbată, nu reprezintă decît un exemplu. Fost instrument de propagandă, fostă masă de manevră extrasportivă, actual dispozitiv de spălat bani şi sînge. Nenumărate cluburi ar putea veni cu mărturiile proprii despre umilinţele, şantajul şi abuzurile suportate din partea încrengăturilor locale. Şi ce dacă-i sport? Puterea locală e putere.

În zone atinse de subdezvoltare durabilă, ca zonele minereşti, pîinea, cuţitul şi cătuşele se află în mîinile cîtorva potentaţi, ca Şimota. Oligarhi e prea fin spus. Dictatori, prea visător. Sînt şefi de clan în toată regula, care ţin sub ascultare oraşe întregi, folosind metode pur mafiote.

Fotbalul terorii n-a dispărut, nu e de domeniul istoriei, dimpotrivă. Ne-apropiem vertiginos de Columbia nefericitului Escobar, de Sicilia blaturilor. Răul, în fotbal şi dincolo de el, nu-şi mai arată faţa de la centru. S-a retras în hrubele sărăciei, în fundăturile economice, de unde emană la suprafaţă, fără să întîmpine aproape nici o rezistenţă. Cine să-i stea în cale? Primarii? Prefecţii? Poate poliţiştii locali? Haida-de, au şi ei familii, rate la bănci şi superiori.

Bătăuşii care erau chemaţi să dea cu sapa în zona liberă de comunism au crescut, iată, au şi ei bătăuşii lor, bodyguarzii lor, pe care-i pun să dea în locul lor cu sapa, cu pumnul sau cu ce s-o nimeri. Pentru morţii şi răniţii mineriadelor din Bucureşti avem, în sfîrşit, procese şi se pare că vom avea şi vinovaţi. A fost nevoie de 17 ani de aşteptare, dar a meritat. De cîţi ani va fi nevoie pentru condamnări în cazul violenţelor din Valea Jiului? Că pentru demisii la vîrf în fotbal, n-are rost să aşteptă