Bătaia de joc şi bătaia pe bani
Mizeriile de la Ligă şi Federaţie dau clasă gropii de gunoi de la Popeşti-Leordeni. Numai că n-are cine să le mute din loc. Nu se ştie de cine aparţin comisiile, cine trebuie să cureţe mormanul de minciuni, mînăreli şi furăciuni. […]
Mizeriile de la Ligă şi Federaţie dau clasă gropii de gunoi de la Popeşti-Leordeni. Numai că n-are cine să le mute din loc. Nu se ştie de cine aparţin comisiile, cine trebuie să cureţe mormanul de minciuni, mînăreli şi furăciuni. Infecţia de la intrarea în Bucureşti a fost rasă după intervenţia preşedintelui ţării. C-aşa-i la noi, birocraţia funcţionează mai bine ca instituţiile. Şi trebuie musai să dai un pumn, ca să meargă aparatul.
Cine să intervină în fotbal? Mircea Sandu? În chestiunea putredă a comisiilor, Mircea Sandu s-a arătat „contrariat”. Halal reacţie! Bine că nu e deconcertat. Cînd comisiile funcţionează de capul lor, care este unul singur şi stă pe umerii lui Dragomir, cînd respectivul Dragomir e mînă-n mînă cu Sandu şi se zbate să ia cît mai mult, nu să dea cît mai mult cluburilor, la ce să te aştepţi? La corectitudine? La responsabilitate? La curăţenie generală în structuri?
În cazul incidentelor de la Buzău, noroc că nu există şi o comisie de cultură, care să-i felicite pe bătăuşi pentru înalte merite artistice. Comisii diferite, articole diferite, decizii diferite. Pentru aceleaşi fapte. Cine ştie ce încadrări fanteziste vor primi viitoarele bătăi pe stadion? Cu măsuri din astea, prin care refuză să ia vreo măsură, şefii fotbalului nu numai că încurajează violenţa. Pur şi simplu sfidează pe faţă statul, cetăţenii şi legile lui, lumea civilizată, în general.
Şi acesta e doar începutul bătăii de joc. Orice morman de gunoi e legat în paralel cu un morman de bani. Gunoiul nu-l vrea nimeni, dar banii de la UEFA îi vor toţi. Iar încăierarea şi jaful vor fi pe măsură. Nu căutaţi un cavaler al dreptăţii în plin circ! Nu veţi găsi. Cine intră în ghena FRF-LPF mînjeşte şi e mînjit fără excepţie. Şi nu-i bănuiţi de simpatii faţă de anumite culori pe membrii LPF şi FRF! Ei ţin cont de bani, iar banii n-au culoare. Deciziile lor se licitează. Regulamentul lor, regulamentul din spatele regulamentului, are un singur alineat, un singur punct, o singură frază: Cine dă mai mult are dreptate.
Nu aşteptaţi, nu vor veni basculantele să-i ia în cîrcă pe Dragomir, pe Sandu şi pe oamenii lor de paie. Vor rămîne la fel, la locurile lor, pe culmile nesimţirii instituţionalizate. Priviţi-i! Atît de autonomi, de senini, de fără griji. Şi, uneori, contrariaţi.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele