Hazard

Dacă Einstein a spus că nu crede într-un Dumnezeu care joacă zaruri, de ce-am crede noi, muritorii neaveniţi, în nişte lepefişti care joacă ţintar? De ce-am crede că schema după care se împerechează echipele e artă abstractă şi nu mînărie […]

Dacă Einstein a spus că nu crede într-un Dumnezeu care joacă zaruri, de ce-am crede noi, muritorii neaveniţi, în nişte lepefişti care joacă ţintar? De ce-am crede că schema după care se împerechează echipele e artă abstractă şi nu mînărie concretă?

La cîte partide de table şi poker au în CV, şefii de la Ligă ştiu mai multe despre teoria haosului decît Yorke şi Ruelle, cei care-au creat-o. Deci, se dă un sistem haotic, de exemplu, campionatul nostru. Să presupunem, prin absurd, că nu se cunoaşte rezultatul nici unui meci înainte de a se fi jucat. Aşadar, avem de-a face cu un sistem haotic, imprevizibil în toate punctele lui, cu excepţia declaraţiilor optimiste ale lui Borcea.

Sistemul o fi el haotic, dar nu e de capul lui. Depinde de nişte atractorii stranii, fenomene care-i pot influenţa mersul, cum ar fi sacoşele cu bani sau promisiunile de transfer. Şi depinde de condiţiile iniţiale. Adică de tabelul şi numerele din urna LPF. Care la rîndul lor depind nu de mîna hazardului, ci de mînuţele cîtorva savanţi foşti cooperatişti, actuali bourbakişti.

Savanţii ăştia au dichisit tabelul pînă l-au făcut să semene cu ceea ce oracolul din Bălceşti ar numi un obiect fractalic. Lucrătură fină, aparent neregulată, de neînţeles. În realitate, e vorba de un model vechi de cînd campionatul, care se repetă în fiecare etapă: răbdare şi tutun. Culoare pentru granzi şi scări de incendiu pentru ceilalţi.

Restul, că aşa s-a nimerit, primul derby în etapa a VII-a şi nou-promovate contra granzi în prima etapă etc, e praf brownian în ochii publicului. Jocurile sînt făcute. Nu rămîne decît să fie jucate.