Patronul-orchestră

Asta şi-a dorit de cînd a venit la Steaua. Să „fure” spectacolul. Să şterpelească aplauzele cuvenite fotbaliştilor. Ei bine, a reuşit! În vizită de lucru la Kaprun, Gigi şi-a întrebuinţat toate resursele de divertisment aleatoriu. Şi-a făcut intrarea în ţinută […]

Asta şi-a dorit de cînd a venit la Steaua. Să „fure” spectacolul. Să şterpelească aplauzele cuvenite fotbaliştilor. Ei bine, a reuşit! În vizită de lucru la Kaprun, Gigi şi-a întrebuinţat toate resursele de divertisment aleatoriu. Şi-a făcut intrarea în ţinută sport-moft, pe bicicletă. Dacă venea pe un monociclu, jonglînd cu trei portocale şi cîntînd la trompetă, succesul era total. Chiar ar fi arătat ca patronul-orchestră care pretinde că este.

În orice caz, după recitalul de la Kaprun, nu va mai putea spune nimeni că Gigi nu înţelege fotbalul, că n-a dat în viaţa lui cu piciorul în minge. A dat, de mai multe ori. Ştie în mare ce-s alea stretching, pasă dintr-o bucată, gesturi dintr-o bucată. Are chiar o idee despre cum trebuie să arate echipamentul sportiv. A prins din zbor, cînd l-a uşuit Hagi de pe teren, ce e ăla un antrenor şi cu ce se ocupă. Exact cu ce credea el: cu stricat cheful patronilor.

Şi nimeni, dintre cei prezenţi, turişti, politicieni, nepoţi, veri, roş-albaştri, rozalii-albaştri, nu va putea spune că nu ştie cum arată un elefant într-un magazin de porţelanuri. La urma urmei, în afară de faptul că a monopolizat jocul, n-ar fi fost nimic în neregulă cu show-ul lui Gigi dacă nu parazita antrenamentul Stelei.

În rest, n-a fost decît o demonstraţie de măiestrie a unui amator de aroganţe. Aşa cum dansatorul poate transforma, din cîteva mişcări, cel mai neprielnic cotlon într-un spaţiu de dans, tot aşa şi Gigi Becali poate transforma un teren de fotbal într-o arenă de circ. Nu se dă în lături să fie caraghios, pentru că nu-şi imaginează că poate fi caraghios. Dacă şutează cu mîinile în şold, pentru el asta se cheamă grandoare în iarbă. Se simte dotat pentru orice, ca un copil-minune care transpiră geniu şi emite rapsodii doar bătînd darabana cu degetele. Ce mai, un zeu al balonului coborît în iarbă, care face minuni doar legîndu-şi şiretul. Nimeni nu va fi în stare vreodată să-i extragă din cap această impresie naivă. Şi cîtă vreme nu dăunează echipei, nici nu e nevoie.

Cîtă vreme nu dă echipa afară, să intre el, în echipament original prespălat, cu alaiul de pasatori, nu-i nici o problemă. Cîtă vreme fotbalistului Gigi nu i se pare că nu mai are loc de fotbalişti la Steaua, nici măcar după ce a scăpat de Elton, rivalul mingicar, e OK. Oricum, preventiv, poate-şi delimitează un colţ de teren, să joace şi el o miuţă de sine stătătoare în timpul meciurilor Stelei. Să pună o poartă nouă, pentru vărul „goalie”. Să dea ture, la încălzire. Imaginaţi-vă, Gigi, alergat de Hrebenciuc şi Teia Sponte, fugăriţi la rîndul lor de procurori, eventual cu miniştrii pe urmele lor. Dacă punem la socoteală şi bodyguarzii, şi comisarii europeni, şi ONG-urile, iese o coloană mai deasă ca la maratonul din New York.