Licenţe

Giovanni Becali desfăşoară o multilaterală activitate de impresar. Are mai mult spor şi vervă decît pe vremea cînd avea licenţă. Iată efectul binecuvîntat al pedepselor date de FRF. Nici nu se mai pot numi pedepse, ci excelente metode de motivare.

[…]

Giovanni Becali desfăşoară o multilaterală activitate de impresar. Are mai mult spor şi vervă decît pe vremea cînd avea licenţă. Iată efectul binecuvîntat al pedepselor date de FRF. Nici nu se mai pot numi pedepse, ci excelente metode de motivare.

Imediat după ce sînt amendaţi, pe şefii de cluburi îi păleşte o inspiraţie vecină cu Codul Penal şi toarnă metaforă după metaforă şi licenţe poetice de mamă în capul adversarilor. Echipele retrogradate sînt condamnate să rămînă în prima ligă, ce chin! Iar promovatele retrogradează, ca să cîştige mai multă experienţă, nu cumva să se facă de rîs printre „granzi”.

Ce se va întîmpla cu arbitrii raşi de pe listă? În stilul ăsta, de pedepse pe faţă şi fotbal pe dos, ne vom trezi că oficiază pe la marile competiţii. Fără ecuson, dar ce contează? Nu-i de-ajuns că i-a pedepsit FRF? Mai e nevoie de alte recomandări?

Vom auzi despre „centralii” eliminaţi că au „furat-o” pe Real în grupe, că trag cu Milan în semifinalele Ligii, că Salomir sau Heleşteanu decid finala Mondialului, eliminînd jumătate din echipa Braziliei, că se antrenează în tricoul squadrei azzurra sau că au fost prinşi cu folcloriste la Moulin Rouge. Da, da, să nu le plîngeţi de milă! Unde dă Federaţia, creşte reputaţia. Şi, la o adică, în sacoşa fiecărui arbitru de casă stă fluierul de arbitru internaţional. Şi invers.