Proiectul Pleşan

Cît mai costă Pleşan? Probabil nici Pleşan nu mai ştie. Nu mai ştie cît face şi ce poate. Dar, dacă Steaua e interesată de el, e semn că ar trebui să coste suficient.

Şi clubul din Ghencea, şi „naţionala” […]

Cît mai costă Pleşan? Probabil nici Pleşan nu mai ştie. Nu mai ştie cît face şi ce poate. Dar, dacă Steaua e interesată de el, e semn că ar trebui să coste suficient.

Şi clubul din Ghencea, şi „naţionala” mare au nevoie de Pleşan, de talentul, tinereţea şi dorinţa lui de afirmare. Nu de blazarea lui. Va putea Hagi să i-o scoată din cap, dacă-l ia sub aripa lui vulturească? Va putea oare să-şi salveze de la plictis pupilul care nu ţine morţiş să fie salvat?

Pleşan nu s-a adaptat la fotbalul bucureştean. Aşa explica plecarea precipitată de la Dinamo. Ce anume a fost prea mult pentru el în lumea „granzilor”? Ce anume îl obosea înainte de a intra pe teren? Agitaţia din jurul echipei? Exigenţele tehnicienilor? Tumultul galeriei? Nu se ştie. Cel mai probabil, nu s-a integrat în gaşcă. La echipa din Ştefan cel Mare, nu s-a simţit vedetă, ci un băiat printre alţii. Aşa că a ales varianta confortabilă pentru el, financiar şi mental, numită Poli. N-are vocaţie de lider, ci de discipol. Nu s-a stresat să se impună sub culorile viola. N-a făcut furori, nici n-a dezamăgit. Stand-by onest, fără explozie.

Cînd va exploda? Ce-i trebuie să ardă pe teren? Ce l-ar determina să-şi pună la bătaie calităţile care i-au adus supranumele de „noul Hagi”? Încrederea oarbă a antrenorului, în primul rînd. Dar mai ales încrederea oarbă, liniară a lui în el însuşi. Deocamdată, la 24 de ani, Pleşan e încă un copil al timpului său, suferind vag de un mal de siecle oltenesc. Un rebel faţă de propria lui cauză, care şi-a pus în cap să nu se întrebuinţeze mai mult decît media campionatului.

De la umbra veştedă a golului cu Germania, stă şi cugetă la cît de trecător e fotbalul. A văzut atîţia antrenori venind şi plecînd, la Craiova, la Dinamo, la Poli, cît nu văd alţii într-o carieră. A avut oferte şi ocazii cît pentru o întreagă echipă. Le-a risipit aproape pe toate. Dă, în schimb, sfaturi, clătinînd bătrînicios din cap, ca în reclamele la pensii pe viaţă. În locul mutriţei de Banderas din Bănie, afişează seninătatea amăruie a unei venerabile tinere speranţe.

Meritul lui cert e că şi-a păstrat alura de promisiune. E singura constantă din cariera lui. În rest, inconstanţe, turaţii capricioase şi evoluţii în salturi acrobatice. Chiar dacă ajunge sau nu la Steaua, de el depinde să-şi facă un nume în fotbalul mare. El decide dacă se ia sau nu în serios. E bine că s-a făcut sfătos. Ar fi şi mai bine dacă şi-ar da nişte sfaturi lui însuşi. Şi dacă ar asculta de ele.