Limite

Valul de căldură i-a provocat un val de impresii lui Gigi. Săptămîna trecută, constata plin de uşurare că Liiceanu nu e perfect. Singurul om care vede prin el, de parcă au fost colegi la fabrica de sticlă, are şi el […]

Valul de căldură i-a provocat un val de impresii lui Gigi. Săptămîna trecută, constata plin de uşurare că Liiceanu nu e perfect. Singurul om care vede prin el, de parcă au fost colegi la fabrica de sticlă, are şi el limitele lui. „Liiceanu e disperat să iubească, dar nu poate. Vrea, dar nu poate”.

Cum a ajuns latifundiarul la concluzia asta? Probabil a citit pe nerăsuflate titlul ultimei cărţi a filosofului, „Despre ură”. Ori l-a tras de maieutică pe Liiceanu, pentru că s-a plictisit să polemizeze cu Borcea. Şi-au spus aproape totul şi, la urma urmei, ce să mai vorbeşti cu unul care n-are nici un respect pentru cultură şi-şi aruncă televizorul pe geam?

Aşa că Gigi s-a apucat să-i facă avansuri teologice „disperatului”. „L-aş învăţa io să iubească. Iubirea înseamnă credinţă”. Gigi consilierul filosofului? Hm! Consilier e prea puţin. Mai degrabă un fel de maestru al investiţiei transcendentale. Un Noica al parvenirii întru fiinţă. Să-i scoată din cap peratologia, ştiinţa limitelor, să-i arate că limitele pot fi şi comice, nu doar tragice. Şi să-i schimbe părerile despre fotbal, politică, agricultură şi, eventual, despre lichele.

Iar după cantonamentul paideic la conac, filosoful să publice volumul doi din „Jurnalul de la Păltiniş”, intitulat metaforic „Jurnalul de la Palat”. Cu Liiceanu în rolul lui Liiceanu şi Zmărăndescu în rolul lui Pleşu.

Dar Gigi s-a alarmat degeaba. Liiceanu nu părea deloc disperat luni seară, în emisiune la Turcescu. Unde a lămurit, în treacăt, şi chestia cu iubirea. „Am o relaţie amoroasă cu mine însumi şi cu poporul meu”. Deci, se poate. Şi intelectualii se dau la popor. Dar Gigi nu l-a auzit, pentru că dădea lovitura în direct pe alt canal. Are şi el limitele lui. Nu poate apărea pe toate posturile deodată.