Comerţ cu iluzii

În ultimele zile, Gigi Becali se comportă ca un vînzător de iluzii la pachet. „Vreau să refac tripleta de aur”, s-a lăudat patronul Stelei.

Instinctul comercial nu l-a înşelat nici de data asta. A intuit orizontul de aşteptare al suporterilor. […]

În ultimele zile, Gigi Becali se comportă ca un vînzător de iluzii la pachet. „Vreau să refac tripleta de aur”, s-a lăudat patronul Stelei.

Instinctul comercial nu l-a înşelat nici de data asta. A intuit orizontul de aşteptare al suporterilor. Gata cu dezamăgirile şi cu tot ce aminteşte de ele! E timpul pentru grandoare! Schimbările s-au petrecut în viteză, ca într-un număr de iluzionism, să nu se vadă culisele mai puţin fotogenice. Becali a profitat de antipatiile galeriei faţă de Olăroiu şi i-a lăsat o uşă larg deschisă la ieşire. Apoi a deschis uşa şi mai larg, chemînd la rampă legendele.

E o mistică a trecutului la mijloc, un întreg sistem de superstiţii pus să muncească la imagine. Revenirea Regelui ar trebui să inaugureze, de fapt, revenirea la Vîrsta de Aur a clubului roş-albastru. Uimitor cum funcţionează nostalgia acestei vîrste! Uimitor efectul amintirilor din tinereţe! Pînă şi Becali şi-a stors batista cu tot cu monogramă cînd şi-a văzut poza mustăcioasă pe prima pagină a „Gazetei”.

Uimitor cum joacă feste memoria colectivă şi reţine numai esenţa luminoasă, neumbrită din ce-a fost odată! Din Hagi, doar nimbul fotbalistului de la World Cup ’94, din Popescu, mîinile care ridică trofeul Ligii Campionilor. Din Adi Ilie, talentul fulgerător, în linie frîntă. Nimic din polemicile ultimilor ani, din transferurile necurate, din despărţirile nervoase şi rateurile impetuoase. Nici un cuvînt despre barajele neputinţei naţionale sau personale.

Anonimatul strategic, cenuşiul deliberat al fostelor glorii nu impresionează pelicula. Rămîn numai profilurile orbitoare. Şi cîtă nevoie aveau fanii Stelei de ele, după lunile de nesiguranţă şi tensiune! Şi cum a ştiut Gigi, neaoş speculant sentimental, unde să dea lovitura: drept la inimă! Cum s-a priceput să fure ochii publicului, să-i măgulească exigenţele cu achiziţii de lux. Şi să-i stimuleze capacitatea de autosugestie invocînd nume mari. Foarte mari.

Deocamdată, suporterii sînt încîntaţi. Dar cît va funcţiona puterea de iluzionare a acestor nume? Cît de solide sînt competenţele legitimate nostalgic? Cu ce se alege Steaua după euforia prezentărilor? Cu un antrenor valoros, un manager valoros şi, eventual, un preşedinte valoros? Cu liniştea şi pacea rezultatelor? Cu o echipă mare? Sau o echipă cu nume mari? Trecutul, mai ales dacă e glorios, nu trebuie să ceară de două ori ca să primească încă o şansă. Dar viitorul, ce şanse are viitorul?