Diabolique

Dacă Dumnezeu a intrat în politica românească, diavolul n-a reuşit să-şi bage decît codiţa. Noroc cu Gigi, care recuperează această temă majoră şi o transformă într-un cal de bătaie ruptă din rai.

Şi cînd te gîndeşti că ăla micu’, de […]

Dacă Dumnezeu a intrat în politica românească, diavolul n-a reuşit să-şi bage decît codiţa. Noroc cu Gigi, care recuperează această temă majoră şi o transformă într-un cal de bătaie ruptă din rai.

Şi cînd te gîndeşti că ăla micu’, de respira greu, era fra’su, pe final de campionat. Frate, frate, dar brînza nu e imagine. I-a purtat fularul, la nevoie, dar acum doar n-o să se apuce să-l scarpine între coarne. Nici vorbă, show must go on! Aşa că Gigi i-a dat o brîncă elocventă rivalului tradiţional, să-i sară căştile de pe urechi şi să asculte la Ipod numai „Kyrie eleison”. A interzis muzica lui Freddie Mercury, „satanistu’ ăla”, „nebunu’ ăla”, pe stadion. „Cine vrea muzica lui dracu’ n-are ce căuta în Ghencea”, a tunat latifundiarul.

La meciuri, se va auzi numai „pac!, muzică religioasă”. Înscrie adversarul, pac, „veşnica pomenire”. Înscriu roş-albaştrii, pac, colinde, „Steaua sus răsare”! „Mie aşa-mi place, eu plătesc…”, a explicat finanţatorul. Deocamdată, n-a precizat dacă suporterii trebuie să se înarmeze cu harpe, clarinete şi flaute, iar galeria să cînte psalmi în canon.

Şi totuşi… „Melodia aia îmi plăcea, era o melodie mişto de-a lu’ homosexualu’ ăla”, a suspinat Gigi. Din păcate, păcate capitale, e „muzica dracului”. Aşa o fi, dar, dacă eşti sincer, iar Gigi e sincer, nu se poate abţine, trebuie să recunoşti că uneori dracu’ n-are gusturi deloc proaste. Adică, lăsînd la o parte rivalităţile din campionat, arta rămîne artă, plăcerea estetică e plăcere estetică. Mai pe scurt, ce-i frumos şi lui diavolu’ îi place.