Copii

Campionii s-au înclinat în faţa adevăraţilor stăpîni ai jocului. În faţa copiilor, adică. S-au înclinat pentru a le da cadouri de 1 Iunie. Cei mari trebuie să se încline în faţa celor mici. Astfel de reverenţe sînt necesare, mai ales […]

Campionii s-au înclinat în faţa adevăraţilor stăpîni ai jocului. În faţa copiilor, adică. S-au înclinat pentru a le da cadouri de 1 Iunie. Cei mari trebuie să se încline în faţa celor mici. Astfel de reverenţe sînt necesare, mai ales în fotbalul nostru încrîncenat.

E bine că după ce au luptat pentru titlu, dinamoviştii s-au întors în lumea unde se luptă numai şi numai pentru jucării. Unde nu există alt obiectiv decît încîntarea de a bate mingea de dimineaţă pînă seară. Poate că ne îndreptăm spre o societate de copii bătrîni şi maturi infantili, de videocopii, vorba filosofului italian Giovanni Sartori, o societate în care nimeni nu mai crede în nimic, în afara televizorului. Poate am ajuns la fotbalul-război mediatic şi ne îndreptăm spre fotbalul-industrie de masă. Dar, cîtă vreme copiii încă se joacă de-a campionii, iar campionii se joacă de-a copiii, înseamnă că nu e totul pierdut. Mai este un rest naiv de apărat.

Campionii s-au amestecat printre puşti. Au fost traşi de tricou şi nu s-au supărat, au fost busculaţi încoace şi încolo de marea de căpşoare şi nu s-au încruntat. Au aruncat în apă peşti, peşti fermecaţi, desigur, şi probabil şi-au pus şi dorinţe. Să cîştige toate trofeele din lume, să aibă ghete ca Ronaldinho, să dea goluri cît Pele, să-şi completeze colecţia de Panini şi alte chestii importante. Pînă şi Borcea şi-a dorit o întreagă listă de transferuri. Rămasă, deocamdată, din motive alunecoase, în coadă de peşte. Sau şi-a dorit un xerox nou, aşa, de ziua copiilor?