Loteria cuvintelor

Copos a găsit un nou înţeles pentru cuvîntul „spartan”. Pînă la urmă, şi vocabularul ăsta e o loterie. Un cuvînt poate însemna orice, depinde de cel care-l extrage din dicţionar. Asta încearcă să demonstreze Copos cînd afirmă că nu „amărîţii […]

Copos a găsit un nou înţeles pentru cuvîntul „spartan”. Pînă la urmă, şi vocabularul ăsta e o loterie. Un cuvînt poate însemna orice, depinde de cel care-l extrage din dicţionar. Asta încearcă să demonstreze Copos cînd afirmă că nu „amărîţii de dinamovişti”, ci rapidiştii sînt spartani veritabili.

La o asemenea afirmaţie, nu poţi decît să întrebi dacă nu cumva vremea „gîndirii duble”, cînd una se spunea şi alta se înţelegea, a făcut stînga-mprejur şi s-a întors. Dacă nu gîndirea dublă, atunci limbajul dublu. Aşa cum „decenii de împliniri măreţe” însemna, de fapt, „ani de lipsuri şi umilinţe”. Una înseamnă să fii „spartan” pentru Dinamo, şi altceva – la Rapid.

Printr-o extragere extraordinară, Copos a selectat doar o parte din istoria Spartei. Desigur partea care-i place cel mai mult. Partea cu aruncatul copiilor care nu păreau destul de performanţi. Exact aşa a procedat şi el la Rapid. Veşnic nemulţumit de echipă, a împins-o spre prăpastie, a criticat-o pînă ce moralul vişiniilor s-a făcut zob. Dacă patronul giuleştean regretă ceva sincer, după cum spune, nu e faptul că a aruncat echipa, ci că nu i-a făcut vînt destul.

Iată, deci, ce înseamnă să fii spartan la Rapid. Să fii lovit, presat, hărţuit de către cei care ar trebui să te protejeze. Cît despre ce înseamnă să fii „amărît” la Dinamo, în exprimarea lui Copos, nu e nevoie de traducere din limba de lemn. Se ştie, s-a văzut sîmbătă seară, pe stadionul din Ştefan cel Mare.