Ultima carte

Rapidiştii mai au o carte de jucat în acest sezon: Cupa. Lupta pentru locul doi au pierdut-o la pas, aproape fără să tresară. Era de aşteptat ca tensiunile de tot felul să secătuiască echipa pe final de sezon.

N-au […]

Rapidiştii mai au o carte de jucat în acest sezon: Cupa. Lupta pentru locul doi au pierdut-o la pas, aproape fără să tresară. Era de aşteptat ca tensiunile de tot felul să secătuiască echipa pe final de sezon.

N-au fost căderi nervoase în bloc, ca anul trecut, la Petroşani, dar s-a căzut pe capete, fizic sau mental. S-a căzut pînă în pragul lipsei de reacţie. Maftei mai că pusese gîtul pe tăietor, cînd ultraşii au venit să i-l ceară. Ce anume a provocat blocajul? Blestematele chestiuni insolubile, vorba lui Marin Preda. Suspansul dirijat de sus în cîteva probleme capitale pentru bunul mers al unei echipe. Suspansul de pe banca tehnică, suspansul din poartă, suspansul din conducere. Se vehiculează nume, se vorbeşte de veniri şi plecări, de stadion nu se mai vorbeşte nimic, dar nici nu se face ceva.

Nimeni nu ştie ce va fi din vară. Vor fi schimbări. Rocade, transferuri, scandaluri. Negocieri, tergiversări. Deasupra Giuleştiului apasă un nor de semne de întrebare. Răspunsurile vor veni la timpul lor, nu trebuie aşteptate stînd cu mîinile în sîn pe teren. Important e ca, din acest du-te-vino prin tradiţie apocaliptic, să scape teafăr destinul european al Rapidului.

Nu e în joc soarta unui antrenor, Lucescu jr. are forţa să-şi continue cariera independent de clubul vişiniu. Nu e în joc soarta unui jucător sau a altuia, Bădoi nu mai are nimic de dovedit ca profesionist. E în joc soarta Rapidului în următorii ani. Va renunţa la ambiţiile europene? Se va mulţumi să-şi arate muşchii în Intertoto? Se va istovi aiurea în frămîntări fără miză, se va irosi în lupte de gherilă internă? Sau va răzbi prin desişul nehotărîrii, va forţa, aşa cum promite Coman, cu un rictus eroic?

Copos pîndeşte finalul, cu cuţitul într-o mînă şi ranga oblăduitoare în cealaltă. Pînă atunci, nici o mişcare. Se mulţumeşte să alimenteze ceaţa cu declaraţii în doi peri şi un joc fin de glezne. Dacă nu-i dărîmă el la colţ pe jucători, îi demolează mahării din galerie. Nervozitatea creşte şi se propagă în valuri, în tribune, la vestiare. Pe undeva, trebuie să mai fie un rest de calm. Un petic neted de tencuială pe ruinele psihice. Pe undeva, trebuie să se mai afle spiritul Rapidului din semifinala UEFA. Ce s-a întîmplat de atunci înseamnă, pur şi simplu, economie de sens. Sau poate că a existat vreun sens, poate presiunea e un scop în sine la Rapid.

În orice caz, Lucescu şi băieţii lui mai au o carte de jucat împreună şi o vor juca sub presiune, ca de obicei. De aceea, în finala de Cupă, au nevoie de amintirile tonice din sezonul trecut. Au nevoie de o imagine pozitivă despre ei, despre ce pot şi ce vor. O pot găsi imaginea asta, dacă nu în ochii sleiţi de stres ai lui Coman, atunci în ochii lui Ganea, venit să joace la Rapidul european, nu la Rapidul corsican. Ganezul nu şi-a adaptat privirea la tonurile sumbre din Grant. El încă vede Rapidul din afară, aşa cum se vedea acum un an, adică frumos şi optimist. Şi pe deasupra e destul de nebun încît să se integreze perfect într-un grup gata să se dezintegreze. S-a spus că va dezbina echipa, dar s-ar putea ca, de fapt, rezistenţa lui sălbatică la presiune şi energia mîndră, nesupusă să ţină moralul echipei deasupra nivelului delăsat al mării.