Martirul

„Mircea, mă ameninţă fanii că-mi dau foc la maşină! Trebuie să le dăm meciul, nu înţelegi?”, a urlat Borcea în telefon. Rednic n-a înţeles şi s-a făcut foc de supărare.

Ce Jan Hus, ce Giordano Bruno? Ce Jeanne D’Arc? Maşina […]

„Mircea, mă ameninţă fanii că-mi dau foc la maşină! Trebuie să le dăm meciul, nu înţelegi?”, a urlat Borcea în telefon. Rednic n-a înţeles şi s-a făcut foc de supărare.

Ce Jan Hus, ce Giordano Bruno? Ce Jeanne D’Arc? Maşina lui Borcea, iată eroina modernă! Vedeţi tabloul care l-a cutremurat pe directorul dinamovist? Maşina arzînd ca o torţă moartă, cu tablele afumate şi, ah, grozăvia grozăviilor, CD-urile cu Shakira carbonizate! Cum va refuza ea demn, cu volanul sus, absolvirea! Cum va suferi pentru minciună, martiră a blatului! Cum, înainte de a-şi exorciza obştescul motor, va scoate un ultim scrîşnet exemplar: „….ue Stea-uaaaa!”.

Cutremurat de imagine, Borcea a zis: „Gata!”. S-au dus vremurile cînd oamenii ardeau în numele adevărului. Acum adevărul trebuie pîrlit, să nu ardă maşinile şefilor. Antrenorii n-au decît să ia foc, important e să se răcorească managerii.

Problema e: cum trebuie pîrlit? La butelie, normal, ca porcu’. Trebuie eutanasiat, să nu se prindă lumea că suferă jocul? Nu se prinde, că adevărul nu guiţă, săracu’. La sfîrşit, animalu’ trebuie tranşat în felii groase. Osînza se topeşte şi se împarte între acţionari. Borcea păstrează codiţa de adevăr, să-l facă mai vioi la dans, Badea – urechile, că o pereche în plus nu-i strică niciodată. Iar şoriciul i-l vor da lui Rednic, să-şi îngroaşe şi el niţeluş obrazul.