Amintiri
În „Carele de foc”, unul dintre cele mai frumoase filme despre gloria sportivă, cel mai tulburător e finalul. Doi atleţi britanici luptă, suferă şi se acoperă de lauri la Olimpiada din 1924. Înainte de „The End”, pe ecran trece fugar, […]
În „Carele de foc”, unul dintre cele mai frumoase filme despre gloria sportivă, cel mai tulburător e finalul. Doi atleţi britanici luptă, suferă şi se acoperă de lauri la Olimpiada din 1924. Înainte de „The End”, pe ecran trece fugar, rezumată în cîteva rînduri, viaţa de „după” a eroilor: unul moare ca misionar în China, celălalt se afundă în hăţişurile avocaturii.
La Steaua, se întîmplă exact invers. Povestea gloriei din 1986 e minimalizată, constrînsă la anonimat. În schimb, Becali şi-a expandat povestea banală de succes la dimensiuni de epopee. Eroii de la Sevilla nu se mai văd de planurile lui, vaste ca gropile din Lună. Gigi s-a proclamat singura voce a Stelei, singurul şef, singura imagine. „Dacă sînt rezultate, tot ale mele sînt!”.
Dacă Steaua mai are ceva numai şi numai al ei, atunci acestea sînt amintirile. Aşa ferfeniţite şi colbăite, nu sînt de vînzare. Nici pentru Gigi, nici pentru alţi patroni. Aparţin celor care au făcut istoria sau au trăit-o, într-o noapte de acum 21 de ani. Chiar expediată în două rînduri şi trei poze reci pe ecran, memoria Sevillei e vie. Rezistă. Şi nu-i dă dreptul lui Becali să tune: „Steaua sînt eu”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele