Terapie prin rîs

Boboci, poftiţi în sală! Cei mai îndrăzneţi au păşit în teatru, ceilalţi îl căutau din ochi pe Argăseală. Purtătorul singurului costum din delegaţia roş-albastră, directorul executiv şi-a numărat bobocii, apoi i-a aliniat la intrarea în sală. Rîzînd şi înghiontindu-se, steliştii […]

Boboci, poftiţi în sală!
Cei mai îndrăzneţi au păşit în teatru, ceilalţi îl căutau din ochi pe Argăseală. Purtătorul singurului costum din delegaţia roş-albastră, directorul executiv şi-a numărat bobocii, apoi i-a aliniat la intrarea în sală. Rîzînd şi înghiontindu-se, steliştii şi-au ocupat cele două rînduri rezervate la mijlocul sălii.

Cum se stă şi ce se face?
Şi-au căutat fiecare o poziţie. Cum se stă la teatru? Cu degetele răsfirate gînditor sub bărbie, ca Goian? Cu mîna la frunte, ca Boştină? Cu şapca pe cap, ca Ovidiu Petre? Cu capul pe spătar, ca Lovin?

Ce se face la teatru? Prima grijă a jucătorilor Stelei a fost să-şi închidă mobilele. „Pe silent, moşule, pe silent!”, se aude Goian. Cernea apucă cu nădejde amîndouă braţele fotoliului. De parcă aşteaptă un penalty executat de vreunul dintre actori. „Pe mine nu mă păcăleşte nimeni!”, asta se citeşte pe faţa lui concentrată.

Autografe pe programe
Prezenţa fotbaliştilor a catifelat semiîntunericul din sală cu şoapte şi foieli curioase. Cei mai în vîrstă, în sacouri de in, fuste plisate şi pantofi lăcuiţi, cercetează cu ocheade rapide, binevoitoare, rîndurile de treninguri roşii. Cei tineri îi examinează pe îndelete.

Programe de spectacol zboară din mînă-n mînă după autografe. Fotbaliştii semnează apăsat, e ceva cu care sînt obişnuiţi.

Curăţenie generală
Înainte de gong, steliştii primesc un bax de apă minerală, ca la antrenament. Îşi împart sticlele, şuşotind. În fine, începe piesa. „Bani din cer”, de Ray Cooney. Se joacă de şase ani, cu sala plină. O comedie clasică, englezească, despre un contabil pe care o servietă cu bani, găsită la metrou, îl bagă într-o groază de încurcături.

O doamnă cu pălărie şi şorţ defilează de la o uşă la alta. Steliştii bufnesc în rîs, laolaltă cu toţi spectatorii. „Actul teatral e o uşurare, rîsul elimină impurităţile din sistem, e o curăţenie”, spunea cunoscutul regizor britanic Peter Brook.

Tablou cu hohote
Cel mai tare rîde Boştină, cînd nu ţine la gură sticla de apă, ca pe un biberon. Bănel şi Badea se amuză şi comentează cot la cot. În capătul celălalt al rîndului, Ochiroşii aplaudă cu foc, Petre Marin parcă soarbe scena cu ochii micşoraţi de atenţie. Cernea rămîne concentrat, nu se lasă păcălit.

Cristocea rîde cu gura pînă la urechi, aplecîndu-se în faţă, să nu-i scape nimic. Singur, Paraschiv urmăreşte piesa cu un aer grav. Ai zice că îl compătimeşte pe bietul contabil intrat în bucluc.

Sfioşi, printre actori
La final, se aplaudă în picioare, steliştii se ridică şi ei. George Mihăiţă, interpretul contabilului, îi invită pe scenă. „Teatrul nostru transmite emoţii pozitive. Aşa că veţi fi pe locul doi!”. Spectatorii neavizaţi cred că e o glumă, de ce să nu fie pe locul întîi, nu?, şi aplaudă.

Jucătorii ezită, apoi se încolonează spre rampă. Se strecoară pe sub perdeluţa verde, din stînga scenei. Şi reapar printre actori. Dau mîna cu fiecare. Unul dintre protagonişti, Mihai Bendeac, îl interpretează pe Gigi Becali într-o emisiune TV de divertisment. Aşa că glumeşte: „Bănele, să nu dai tare!” sau, cu vocea patronului stelist, „Vă dau cîte zece mii de dolari, aşa…”. Jucătorii rîd. S-au ordonat puţin stînjeniţi în rînd cu actorii. Apoi cade cortina.

Final
Sala aproape s-a golit, steliştii s-au regrupat într-un cîrd roşu. După ce a studiat îndelung jocul actorilor, Petre Marin vrea şi el un rol. Strigă spre fotografii şi spectatorii întîrziaţi, apoi tace speriat de rezonanţa neaşteptată a propriei voci: „Afară, hahalerelor!”. Dar asta e o replică din altă piesă.