De ce acum

Dumitrache s-a dus acum, cînd Dinamo şi-a găsit drumul.

Englezii l-au pierdut zilele astea pe Alan Ball, cel mai tînăr jucător din echipa care cîştiga Mondialul din ’66. Pe pagina de sport din „The Sun”, chipul fostului fotbalist, pistruiat, luminos, […]

Dumitrache s-a dus acum, cînd Dinamo şi-a găsit drumul.

Englezii l-au pierdut zilele astea pe Alan Ball, cel mai tînăr jucător din echipa care cîştiga Mondialul din ’66. Pe pagina de sport din „The Sun”, chipul fostului fotbalist, pistruiat, luminos, în chenar negru, stătea alături de jerbele colorate ale victoriei lui Manchester cu Milan. Trecut, prezent şi între ele o pauză îngustă, albă, în care nu încap cuvinte.

Argentinienii îl pierd zilele astea pe Maradona. El Pibe d’Oro e în spital, cu ficatul zdrenţuit şi cu minţile asemenea. Dar golul lui din „sfertul” cu Anglia a revenit splendid, în poarta lui Getafe. Înscris de Messi. Trecut, prezent, fotbalul călătoreşte între ele ca un demon straniu. Trece de la un mare jucător la altul. Îi locuieşte o vreme şi lasă la plecare, drept răsplată, un buchet de zdrenţe răscolit de spasme şi conectat la tuburi.

Marii fotbalişti sînt doar vehicule muritoare ale graţiei. Şi trebuie să predea, la plecare, efectele personale: golurile, driblingurile, meciurile, măreţiile, mărunţişurile. Şi nici aşa nu pot să se retragă de tot. Trebuie să se asigure că harul rămîne pe mîini bune.

Dumitrache n-avea voie să plece mai devreme. S-a dus acum, cînd Dinamo şi-a găsit drumul.