Critica raţiunii practice

Adrian Porumboiu a lansat o nouă competiţie în Liga 1. Miza e însuşi titlul de campioană morală. Acum, nu e clar şi nici finanţatorul Vasluiului n-a precizat, cum se calculează moralitatea asta. Cum se măsoară ea, în puncte, în goluri […]

Adrian Porumboiu a lansat o nouă competiţie în Liga 1. Miza e însuşi titlul de campioană morală. Acum, nu e clar şi nici finanţatorul Vasluiului n-a precizat, cum se calculează moralitatea asta. Cum se măsoară ea, în puncte, în goluri anulate, în ofsaiduri inexistente, în faze litigioase?

E uşor să desemnezi „campioana provinciei” sau „campioana matematică”. Dar cine stabileşte „campioana morală”? Deocamdată, doar Porumboiu s-a oferit să facă parte din juriu. Lista rămîne deschisă. Probabil, îl vor urma restul şefilor de cluburi. Toţi, fără excepţie, se consideră campioni ai moralităţii. „Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale”, vorba lui Andrei Pleşu din „Minima moralia”. Fiecare se consideră moralmente în ordine şi cu totul îndreptăţit să-i judece pe ceilalţi. Fiţi atenţi, tocmai aici e capcana, vanitatea morală nu e aceeaşi cu competenţa morală. Una e să te crezi, alta e să fii. Porumboiu comite greşeala cu avînt, inventînd un clasament al celor „mici, dar cinstiţi”.

Însă, observă tot Pleşu, nu poţi avea competenţă morală, adică nu poţi înţelege legile morale, dacă nu le-ai încălcat sau n-ai simţit măcar ispita să le încalci. Oare a simţit Porumboiu astfel de ispite? Probabil că da, de vreme ce se declară expert moralizator. Nu e primul care sugerează că titlul nu s-a cîştigat pe teren, că jocurile se fac în afara stadionului. Ştie cum se fac lucrurile şi nu scapă nici un prilej s-o arate.

De data asta, a plusat, a vrut să arate că ştie mai multe decît spune. Şi a schimbat „la cald” scopul luptei de pe teren. „Campioană morală” sună a expresie memorabilă, a slogan populist, cu vagi trimiteri mistice, ezoterice şi cooperatiste. O expresie pe cît de ermetică, pe atît de goală de sens.
îtît
La ce se referă de fapt „moralitatea” în fotbal? 4-4-2 e mai moral decît 3-5-2? Dar decît 4-1-4-1? E moral să tragi de timp? E moral „să bagi autocarul în poartă”? Dar „să-i urci pe garduri”, îndemnul preferat al lui Hizo? A, şi că veni vorba, e moral să foloseşti laptopul? Dacă unii antrenori nu-şi permit o unealtă aşa scumpă? Există tot felul de inegalităţi între echipele din Liga 1, unele au nocturnă, altele nu, unele au prime mai mari, altele n-au prime deloc, unele au bugete mai mari, altele – mai mici. Atunci mai poate fi morală lupta de pe teren? Nu e o luptă profund inegală, ca lupta de clasă?

Echipele din provincie au, fiecare, istoria lor de luptă şi rezistenţă la dominarea centrului. Sînt istorii pigmentate de frustrări şi revanşe, de revelaţii şi blazări, de optimisim nărăvaş sau de gravitate uşor caraghioasă. Dar, oricum ar fi, cum să le spui că nu e moral să te numeri printre primii? Sau că e o mîndrie să fii în coada clasamentului? Poţi să le dai titluri onorifice, dar nu poţi să le ceri să se mulţumească doar cu ştampila consolatoare de campioană morală. În fotbal, că ne convine sau nu, există un singur fel de campioni.

„Cred că am merita un titlu de campioană morală” — Adrian Porumboiu