Mic tratat de suferinţă

„Reacţia suporterilor?”, s-a mirat Olăroiu. „Din păcate, e un lucru care n-are nici o legătură cu realitatea”. Asta după ce a anunţat că rămîne la Steaua „ca să suferim împreună”.

Nici o legătură? Atunci poate clasamentul Ligii 1 are o […]

„Reacţia suporterilor?”, s-a mirat Olăroiu. „Din păcate, e un lucru care n-are nici o legătură cu realitatea”. Asta după ce a anunţat că rămîne la Steaua „ca să suferim împreună”.

Nici o legătură? Atunci poate clasamentul Ligii 1 are o legătură cu realitatea. Poate semifinala cu Poli are o legătură cu realitatea. Poate prezentarea lui Andrey drept un mare portar are legătură, poate meciul cu Vaslui are legătură, sau meciul cu Bistriţa, cine ştie, poate. Măcar o legătură cît de mică, străvezie ca un fir de păianjen, insesizabilă de pe banca tehnică.

Cum să le spui unor oameni „Să suferim împreună!”? N-are nici un haz să suferi separat? Poate lui Olăroiu îi place să sufere. Treaba lui. Dar pe suporterii stelişti nu i-a întrebat nimeni dacă vor să sufere. De ce? Reacţiile lor n-au nici o legătură cu realitatea? Suferinţa lor din retur n-are nici o legătură cu realitatea?

Olăroiu poate să-şi motiveze decizia cum crede de cuviinţă. Dar uită un lucru. Reacţiile suporterilor, aşa exagerate, pătimaşe, n-or fi avînd legătură cu realitatea, dar au o mare legătură cu fotbalul. Cînd are un contract cu o echipă, antrenorul are un contract nescris şi cu publicul acelei echipe. Pentru Olăroiu acest contract a devenit brusc ireal. Suporterii nu trebuie luaţi în seamă. Trebuie exilaţi într-o lume paralelă echipei lor de suflet.

În realitatea lor, suporterii suferă, dar de dragul Stelei. În realitatea lui Olăroiu şi a şefilor lui, se suferă de dragul suferinţei. De aceea nimeni nu e niciodată vinovat de nimic.