Dictatorul de echipe

Între angajat şi angajator relaţia nu trebuie să fie una de supunere, ci de subordonare. Dar ce mi-e una, ce mi-e alta.

Patronul Stelei nu face nici o diferenţă între ele. Gigi Becali nu ştie să lucreze decît cu servitori, […]

Între angajat şi angajator relaţia nu trebuie să fie una de supunere, ci de subordonare. Dar ce mi-e una, ce mi-e alta.

Patronul Stelei nu face nici o diferenţă între ele. Gigi Becali nu ştie să lucreze decît cu servitori, nu cu profesionişti. El dictează, nu colaborează. Voinţa lui e mai presus de ştiinţa celorlalţi, mai presus de contracte, de reguli şi de legi.

Şcoala de antrenori nu face doi bani pe lîngă şcoala vieţii pe care latifundiarul a frecventat-o asiduu. Management? Psihologie? Scouting? Marketing? Formulă de joc? Schimbări? Le face Gigi pe toate. Mare minune că jucătorii accidentaţi au fost trataţi la Bologna. „Medicul” Becali putea să-i trateze numai uitîndu-se la ei aşa, mai dintr-o parte.

Specialistul universal era o teză foarte dragă comunismului. Toată lumea se pricepea la toate. Inginerii puteau fi înlocuiţi de lăcătuşi mecanici, lăcătuşii mecanici de profesori, profesorii – de „caloriferişti”, vorba lui Marin Preda, managerii – de propagandişti, şefii de stat – de cizmari, cizmarii – de filosofi. În comunism se roteau cadrele, la Steaua – toate cadrele se rotesc în jurul lui Gigi.

De la oamenii de serviciu la consilieri, toţi îşi fac munca după directivele preţioase de la oficială. Aleg compromisul profesional, mic sau mare, asta depinde de respectul de sine, ca să-şi poată exercita mai departe profesia. Dacă istoricii îi descoperă înrudiri cu împăraţii Bizanţului, antrenorul îl lasă pe Becali să se creadă un Mourinho balcanic. Cine e de vină? Patronul, pentru că cere asta? Sau angajatul, pentru că acceptă? Răspunsul s-a negociat probabil o dată cu salariul.

Dacă şeful din Ghencea crede că binele echipei vine numai de la el, greşeşte. De la el vin banii, restul vine de la profesionişti. Atunci cînd le dă profesioniştilor ordine de amator, cînd le subminează credibilitatea şi autoritatea în faţa jucătorilor şi a publicului, nu poate ieşi decît rău. Aşa cum s-a întîmplat la derby-ul cu Dinamo.

Amestecîndu-se în treburile interne ale echipei, Gigi a demonstrat că se pricepe cel mai bine să se priceapă la toate, adică la nimic în mod deosebit. E adevărat, şi-a propus să imite modele măreţe. Dar le imită după ureche. Pînă acum n-a izbutit decît să le caricaturizeze, să le parodieze, nu să le copieze cît de cît fidel.

N-a izbutit să fie decît o parodie de antrenor, cu o parodie de tactică. Are o parodie de partid, cu o parodie de doctrină. E o parodie de lider, cu o parodie de palat şi o parodie de discurs politic. Parodiile la fabule îi ies destul de bine, dar încă nu ştie să tragă morala. În rest, e un patron universal trei în unu (spectator, finanţator, antrenor etc). E politician universal, la sate, la oraşe, la primărie, la UE, la Victoria, la Cotroceni. Şi, ca notă de ansamblu, e un dictator miniatural destul de reuşit.