Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

De ce rîde Elton?

Sînt mai multe motive pentru care micuţul brazilian şi-a postat gura la urechi de cînd a pus piciorul în România.

La început, a fost vorba de surîsul social, surîsul cu care nou-născuţii încearcă să se facă plăcuţi şi acceptaţi […]

duminică, 18 martie 2007, 5:47

Sînt mai multe motive pentru care micuţul brazilian şi-a postat gura la urechi de cînd a pus piciorul în România.

La început, a fost vorba de surîsul social, surîsul cu care nou-născuţii încearcă să se facă plăcuţi şi acceptaţi în lumea în care abia au intrat. Trecînd printr-un tunel de ochi curioşi, care-l priveau invariabil, inevitabil de sus în jos, Elton s-a făcut şi mai mititel, şi mai drăgălaş. Cînd nu făcea giumbuşlucuri în faţa camerelor, se ghemuia la poalele lui MM ca o jucărie vie, stingheră.

Pînă la meciul cu Argeşul, privirile mulţimii l-au întors pe toate părţile, l-au desfăcut în bucăţi şi l-au asamblat la loc. L-au scuturat, l-au înghiontit, l-au înţepat. Poate-poate descoperă mai devreme, înainte de a-l vedea jucînd, butonul secret pe care trebuia apăsat ca să dea gol. Cum n-a găsit nimeni nici un buton, s-au lăsat păgubaşi şi au tras concluzia bine documentată: „Înseamnă că e un spiriduş”.

Cît timp a făcut cunoştinţă cu România şi românii, Elton a rîs. La aeroport, la prezentarea oficială, la primul antrenament. Apoi, auzind ce glume se fac pe seama lui, că e prea mic să-l vezi din iarbă, că a costat cît o banană, că îl suflă vîntul de pe teren, a rîs iarăşi, de data asta în sinea lui.

Elton rîde pentru că trăieşte fotbalul fără încrîncenare. Are o bucurie curată a jocului, şi de aceea e bine că a venit acum la Steaua, cînd echipa evolua mohorît şi încordat. Ca orice brazilian, micuţul atacant nu are nevoie de nici un fel de motivaţie să facă spectacol pe teren. Spectacolul în sine e motivul, fotbalul însuşi e obiectivul, orice altceva e în plus.
Ce delectare, să-l vezi cum rîde neobosit în timp ce aleargă! Rîsul ăsta vine dintr-o linişte de la începutul lumii pe faţă. Elton nu-şi face griji. E genul de fotbalist care nu trebuie să fugă după minge, pentru că mingea fuge după el, îl caută, îl urmează, i se lipeşte de picior şi pleacă ascultătoare în poartă, ca un dulău trimis să aducă băţul.

După golul reuşit la Craiova, Elton a rîs iarăşi şi l-a făcut chiar şi pe Oli să rîdă puţin. De data asta, brazilianul a rîs de uşurare. Era semnul descătuşării, după presiunea dinaintea debutului. Aşa mărunt şi ghiduş cum e, tot a simţit aşteptările, miza, promisiunile, riscul care apăsau pe umerii lui. Trebuia să convingă, trebuia să iasă bine la primul lui meci în roş-albastru. A ieşit bine şi abia atunci l-au năpădit emoţiile.

Şi-a dat frîu liber ţopăielilor, apoi a sărit ca un pui de cangur pe mama MM. Iar managerul stelist, în loc să-l pună grijuliu într-unul din buzunarele sale şic, s-a fîstîcit. Probabil şi-a dat seama brusc ce inspirat a fost să ia un atacant de 1,58 m. Dacă transfera un brazilian cît Goian? Păi, nu-l dădea pe spate? Nu-l făcea de tot rîsul?

Comentarii (301)Adaugă comentariu

fasfasf (1 comentarii)  •  29 martie 2007, 18:00

asfasf

Comentează