Lucruri care se simt

Steaua se află în faţa unui test de forţă. Acum sau niciodată, trebuie să uite de coşmarul accidentărilor şi de iluziile transferurilor. Trebuie să arate că a depăşit trauma numită Isokinetic, că necazurile, ghinioanele şi rănile au rămas în urmă. […]

Steaua se află în faţa unui test de forţă. Acum sau niciodată, trebuie să uite de coşmarul accidentărilor şi de iluziile transferurilor. Trebuie să arate că a depăşit trauma numită Isokinetic, că necazurile, ghinioanele şi rănile au rămas în urmă. Că jocul bun şi legat din amicale n-a fost doar o promisiune fără bază. Echipele puternice fac asta, trec peste pierderi fără să clipească, aşa cum trec prinţesele japoneze peste doliu, cu zîmbetul pe buze.

În al doilea rînd, „dubla” cu Sevilla înseamnă un examen de maturitate pentru Steaua. Nu va fi revanşa pentru finala UEFA care nu s-a întîmplat anul trecut. Sevilla de acum pare de două ori mai flămîndă şi mai feroce decît cea din 2006. Sevilla de acum vrea totul, vrea să-şi afirme clar şi răspicat pretenţia la luminile Champions League.

Nici Steaua nu mai este cea de anul trecut. A trecut prin focurile grupelor Ligii, a simţit arsura frumoasă a fotbalului mare. S-a călit, a crescut. Trebuie să valorifice experienţa din sezonul trecut şi avantajul terenului propriu. Nu-şi poate propune doar un egal dătător de speranţe. Trebuie să profite, să înfigă cît mai multe bandillas în greabănul taurului andaluz.

Sigur, Steaua are tradiţia sau superstiţia succeselor în deplasare. Dar nici meciurile, şi nici adversarii nu seamănă unul cu altul. Cu toate vizitele de spionaj, cu toate VHS-urile şi monitorizarea febrilă a Sevillei, echipa iberică rămîne o mare necunoscută. Nu se ştie dacă la Bucureşti va prinde zi de graţie sau de dizgraţie. Sînt lucruri care se simt şi lucruri care se învaţă. Pentru ambele, steliştii au nevoie de minte clară şi inima la locul ei.

Dacă echipa din Ghencea va juca ofensiv sau defensiv, asta se va hotărî în timpul meciului. O va decide Olăroiu, care a trasat tactica în linii largi, de crochiu. „Să nu primim gol şi să marcăm”. Un antrenor versat nu vorbeşte de alb şi negru, apărare sau atac. Un antrenor versat simte jocul, îl adulmecă de la margine şi îl acordează, aşa cum ar acorda o vioară. O vor decide jucătorii, pe teren. Dacă vor da înapoi sau dacă vor urca susţinut, în valuri. Sînt decizii care se iau din mers, alegeri pe care fotbaliştii mari le fac instinctiv, fără indicaţiile mimate de antrenor pe tuşă.

Sînt lucruri care se construiesc. Cum ar fi un stadion care produce mai puţin stres meteo, un gazon care nu se dizolvă la prima burniţă. Steaua e norocoasă să le aibă, spre deosebire de cele mai multe dintre echipele româneşti.

Sînt lucruri care se simt şi lucruri care se învaţă. Suporterii roş-albaştri au învăţat, de la an la an, cum să-şi poarte echipa spre victorie. Iar jucătorii lui Olăroiu au nevoie să simtă asta, în faţa Sevillei. Mai ales în faţa Sevillei.