Mămăliciko, go home!

La cît de enigmatic pregăteşte Piţi meciul cu Moldova, s-ar zice că se mai dă o dată bătălia de la Podu Înalt. De data asta, între plăieşii lui Dobrovolski şi turcii de la FRF. Pentru că în Casa Fotbalului nu […]

La cît de enigmatic pregăteşte Piţi meciul cu Moldova, s-ar zice că se mai dă o dată bătălia de la Podu Înalt. De data asta, între plăieşii lui Dobrovolski şi turcii de la FRF. Pentru că în Casa Fotbalului nu se mai vorbeşte de mult în română.

„Italia şi Spania au ales să joace cu România, care e o forţă în fotbalul european”, declară Mircea Sandu pe un site albanez. Din două, una: ori Mircea Sandu a uitat înţelesul cuvintelor din română, ori s-a apucat de limbi orientale şi se exprimă de la dreapta la stînga şi de sus în jos. Sau pur şi simplu şi-a umflat niţel muşchii în faţa urmaşilor lui Skandenberg.

Bun, dacă sîntem aşa mare putere în fotbal, înseamnă că fraţii de peste Prut sînt o putere şi mai grozavă. Altfel, de ce ne-am ruga de moldoveni? Ca să le putem lua banii de cazare? Ca să ne facem de rîs strict în familie, cu tribunele goale şi terenul plin de hîrtoape? Ce vrea să demonstreze conducerea FRF cu acest amical programat nu în virtutea, ci în viciul inerţiei? Cu ce se alege „naţionala”, pe lîngă o relativă oboseală? Cu un plus de experienţă la „măgăruş”? Sau pune, cumva de-o revanşă după egalul cu Bulgaria? Să ne răcorim, la o adică, să strigăm şi noi cum ne-a strigat Stoicikov: „Mămăliciko, go home!”? Mai ales că merge şi pentru ai noştri, şi pentru ai lor.

Este amicalul un test util pentru „tricolori” sau un test inutil pentru incompetenţa FRF? La Casa Fotbalului, stilul a rămas acelaşi. Stilul improvizatoric, nu organizatoric. Amicalele se joacă la nimereală, cu cine se nimereşte, iar selecţia se face la nimereală. Succesul lui Sandu la UEFA n-a produs o revoluţie, ci o restauraţie. N-a dat semnul schimbării, ci semnul că distracţia poate să continue. Vechii tovarăşi de bufet şi buget l-au luat ca pe o încurajare să revină la năravurile cooperatiste, de data asta protejaţi de un Sandu mai puternic.

Iar Piţurcă a tras concluzia pripită că i-au crescut şi lui puterile, o dată cu puterile lui Sandu. Aşa că şi-a sporit ideile fixe şi criteriile mobile. Aţi văzut „Epoca de Gheaţă”? Da, da, desenul animat cu monstruleţi preistorici. Ei bine, veveriţoiul ăla îndărătnic care ţine cu dinţii de ghinda lui nu seamănă cu Piţi? Numai la Piţurcă mai dai de o aşa înverşunare concentrată pe mize mărunte, o aşa încăpăţînare mai tare chiar decît instinctul de supravieţuire. Încăpăţînare care duce în cel mai bun caz la o scorbură plină, nu la o calificare.